Nume
Parola
Vizualizări: 3904
Anunţ media: FORUMUL TINERILOR din regiunea Sud, Cahul, 26 aprilie 2012
Cahul, 24 Aprilie 2012 — Fundaţia Est-Europeană organizează, joi, 26 aprilie, Forumul Tinerilor din regiunea Sud a Republicii Moldova.

Forumul Tinerilor din regiunea Sud este axat – la fel ca şi Forumurile Regionale precedente de la Chişinău (6 aprilie) şi Bălţi (12 aprilie) – pe problemele cu care se confruntă tinerii din Moldova, pe soluţiile propuse de ei şi pe contribuţiile tinerilor la depăşirea dificultăţilor.

La Forum Regional de la Cahul participă peste 100 de tineri din raioanele de sud ale ţării, care au fost delegați în cadrul dezbaterilor raionale de tineret, organizate în ianuarie – martie 2012.

UNDE: Complexul „Balcan”, str. Seliviorstov 9j

CÂND: Joi, 26 aprilie 2012

Înregistrarea participanţilor: ora 9.00
Deschiderea Forumului: ora 9.30
Sesiuni plenare şi activităţi de grup: până la ora 15.10

CONTEXT:
Forumul Tinerilor din regiunea Sud a ţării este organizat în cadrul proiectului „Participarea Tinerilor în Moldova” şi va fi urmat de Forumul Naţional al Tinerilor. Acest eveniment este realizat de Fundaţia Est-Europeană (FEE) din resursele acordate de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Reprezentanţii mass-media care vor să plece la Cahul din Chişinău pentru a relata despre Forumul Tinerilor din regiunea Sud pot contacta FEE până miercuri.

Contacte:
Sandu COICA, Coordonator de programe, Fundaţia Est-Europeană
tel. (+373-22) 235-343; 548-102 ext.117
Mob.: +373 69261837
e-mail: ACoica@eurasia.md
web: www.eef.md