Nume
Parola
Vizualizări: 10065
Construcția stației de tratare a apei din Fălești, finalizată
Fălești, 13 Ianuarie 2012 — Ședința de recepție a lucrărilor privind finisarea construcției staţiei de tratare a apei din or. Făleşti, parte a proiectului de dezvoltare regională „Alimentarea oraşului Făleşti cu apă din rîul Prut”, finanțat, în mare parte, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a avut loc în incinta Consiliului raional Fălești.

La eveniment au participat șeful-adjunct de la Direcţia relații cu instituțiile de dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Victor CAUN; președintele raionului Fălești, Valeriu MUDUC, directorul ADR Nord, Ion BODRUG, specialiști de la ADR Nord. Cu această ocazie, în prezența unei comisii speciale, a fost semnat actul de finalizare a lucrărilor prevăzute de subproiectul privind construcția stației de tratare a apei, implementat de ADR Nord.

Directorul ADR Nord, Ion BODRUG, susține că cetățenii din orașul Fălești vor beneficia de apă potabilă începînd cu luna mai curent. Pînă atunci, autorităţile locale urmează să finalizeze şi celelalte lucrări necesare pentru conectarea la conducta de apă Făleşti-Prut. Potrivit directorului ADR Nord, de apă potabilă vor beneficia toate localitățile din raionul Fălești, în dependență de sursele financiare alocate.

Solicitantul proiectului „Alimentarea oraşului Făleşti cu apă din rîul Prut”, al cărui buget reprezintă 18,775,310 de lei, din care 11,375,310 de lei din sursele FNDR, este Consiliul raional Fălești. Cofinanțatori ai proiectului sunt Consiliul raional Fălești (2 mln lei) și Fondul Ecologic Național (5,4 mln lei). În prezent, din bugetul proiectului au fost valorificați 11,247,060 de lei. Implementare proiectului de la Fălești, lansat în data de 23 februarie 2011, a fost planificată pentru 18 luni.

www.adrnord.md