Nume
Parola
Vizualizări: 4184
Procuratura Generală: Forme de cooperare moldo-britanică
Chisinau, 3 Decembrie 2009 — rocurorul General, dl Valeriu Zubco a primit ieri în vizită o delegaţie de experţi în combaterea spălării banilor din Marea Britanie, condusă de procurorul dl Robert Bland.

În cursul discuţiilor a fost apreciată relaţia bilaterală existentă dintre organele de ocrotire a normelor de drept din ambele state, punîndu-se accent pe stimularea cooperării pe viitor în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere.

Procurorul General, dl Valeriu Zubco a evocat, cu acest prilej, interesul instituţiei pe care o reprezintă, pentru stabilirea şi dezvoltarea unor relaţii externe solide şi capabile cu autorităţile de profil din Marea Britanie.
Acest fapt ar constitui, în opinia Procurorului General, un suport pentru cooperarea în cauzele transnaţionale ce presupun o coordonarea strategică complexă.
Un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor a fost cooperarea în vederea clarificării unor aspecte legate de infracţiunile comise de cetăţenii Republicii Moldova pe teritoriul Marii Britanii.
În acest context a fost studiat cazul cetăţeanului RM, Andrian Benzin, care a comis o infracţiune de spălare de bani pe teritoriul Marii Britanii şi în privinţa căruia organele de drept britanice au pornit o cauză penală.
La 10 noiembrie 2008 Procuratura Generală a RM a primit spre examinare o comisie rogatorie, care a fost remisă spre executare Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Prin această cerere de comisie rogatorie, partea britanică solicita stabilirea bunurilor ce-i aparţin cet. Benzin pe teritoriul nostru pentru a putea fi restituită paguba cauzată de ultimul.

Totodată, colegii englezi au solicitat asigurarea asistării a doi reprezentanţi din Marea Britanie la procesul de evaluare a bunurilor, fapt acceptat de Procuratura RM şi realizat la 17 februarie curent, cînd cei doi experţi au sosit în ţara noastră.

Toate bunurile de pe teritoriul RM ce i-au aparţinut cet. Benzin au fost sechestrate de oamenii legii şi materialele de executare a comisiei rogatorii au fost remise organelor competente din Marea Britanie.
Actualmente, organele de drept britanice au finalizat urmărirea penală, au remis materialele instanţei de judecată, fiind deja pronunţată şi o sentinţă de condamnare în privinţa cet. Benzin.

Urmează ca în funcţie de statul în care va fi reţinută persoană numită să se decidă asupra recunoaşterii sentinţei şi tragerii ei la răspundere penală. Acest fapt, deja ţine de competenţa Ministerului Justiţiei.
Oaspeţii i-au mulţumit Procurorului General pentru examinarea acestei comisiei rogatorii.

La rîndul său, dl Valeriu Zubco a evocat disponibilitatea instituţiei de a asigura platformele de cooperare ori de cîte ori va fi necesar, subliniind că, este absolut indispensabil ca cetăţenii să respecte nu doar legile statului de unde vin, ci şi pe-ale statului în care se află.

În finalul discuţiilor, s-a trecut în revistă formele de cooperare moldo-britanică la nivelul procuraturilor, menţionîndu-se de domnul Procuror General că se doreşte ca în viitor să fie realizate, în comun cu colegii britanici, programe pentru procurorii specializaţi în investigarea cazurilor de spălare de bani şi finanţare a terorismului.
Dl Valeriu Zubco a specificat că, urmare a reorganizării instituţionale se va impune elaborarea unor studii şi analize,  pentru a se cunoaşte fenomenul infracţional şi evoluţia sa. Iată de ce, este absolut necesar sprijinul experţilor britanici în vederea oferirii unui schimb de mecanisme şi tactici de investigare, analiza şi interpretare a lor, pentru a ameliora procesul de combatere a fenomenului de spălare de bani.

De asemenea, participanţii la eveniment au abordat şi chestiunea urgentării instituirii unui plan de acţiuni concrete care va stabili modul de conlucrare pe viitor şi amplificarea procesului de cooperare.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale