Nume
Parola
Vizualizări: 3857
Poliţistul fantomă
Chisinau, 2 Octombrie 2009 — Recent, prin sentinţa judecătoriei Centru, mun.Chişinău, Veveriţa Viorel de 23 ani a fost recunoscut vinovat de uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni; privarea ilegală de libertate a unei persoane; trafic de influenţă, fiind condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Potrivit sentinţei, în noiembrie 2008, Veveriţa V., prezentându-se drept colaborator de poliţie, forţat l-a urcat pe un cetăţean într-un automobil, declarându-i că este bănuit în comiterea unei infracţiuni şi urmează a fi transportat la un Comisariat de poliţie din mun.Chişinău, pentru a clarifica situaţia.

Profitând de faptul că persoana l-a crezut că este angajat al organelor de poliţie, contrar voinţei ultimului, l-a transportat în mun.Chişinău, unde l-a încuiat întru-n garaj şi prin ameninţare cu aplicarea violenţei fizice îl impunea să facă o declaraţie scrisă referitor la recunoaşterea vinovăţiei în sustragerea unei arme de foc, de fapt ne comisă de ultimul.

Obţinând recunoaşterea persoanei precum că el a sustras arma respectivă, susţinând că are influenţă asupra unor reprezentanţi ai organelor de drept, Veveriţă V. a extorcat 3000 Euro pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească acţiunile îndreptate la atragerea lui la răspundere penală pentru crima săvârşită.

În final, Veveriţă V. a primit de la partea vătămată suma estorcată - 1500 Euro.

Este de menţionat faptul, că anterior Veveriţă V. s-a mai aflat în conflict cu legea.

Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale