Vizualizări: 6191
ADR Nord: Concurs prelungit pentru ocuparea funcției de specialist(ă) în planificare
Bălți, 17 Martie 2022 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord prelungește concursul privind ocuparea funcției de specialist(ă) în planificare (1 unitate / perioadă nedeterminată), anunțat recent.
Noul termen până când poate fi depus dosarul: 31 martie 2022, ora 16:00.
Context:
Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) reprezintă o instituţie publică, necomercială, care se află în subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, creată în fiecare regiune de dezvoltare cu scopul implementării Programului Operaţional Regional. ADR a fost creată în conformitate cu Legea privind dezvoltarea regională (LDR) nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 127 din 8 februarie 2008, conform priorităţilor Guvernului, prezentate în Strategia Naţională de Nezvoltare (SND) pentru anii 2008-2011, precum şi în strategiile şi programele orientate spre dezvoltarea regională.
ADR are următoarele funcţii principale:
► Să analizeze dezvoltarea socio-economică a regiunii de dezvoltare respective, să elaboreze strategii, planuri, programe şi proiecte de dezvoltare regională;
► Să coordoneze implementarea strategiei, planurilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare regională;
► Să monitorizeze şi să evalueze implementarea strategiei, planurilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare regională;
► Să prezinte rapoarte anuale Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale şi Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale privind implementarea Programului Operațional Regional Nord;
► Să atragă resurse nebugetare pentru a sprijini implementarea strategiei, planurilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare regională;
► Să ofere informaţie, sprijin metodologic, consultativ şi de alt gen pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare şi administraţiile publice locale cu privire la dezvoltarea socio-economică echilibrată şi durabilă a regiunii respective;
► Să stimuleze cooperarea stakeholderilor în domeniul dezvoltării socio-economice din regiune;
► Să asigure serviciul de secretariat al Consiliului Regional pentru Dezvoltare.
Scopul general al funcției:
► Analiza necesităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare a regiunii în domeniul dezvoltării regionale, planificarea şi programarea organizaţională în domeniul vizat.
► Monitorizarea implementării politicii de dezvoltare regională la nivelul regiunii de dezvoltare;
► Monitorizarea post-implementare a proiectelor.
Condiții de participare:
► Studii universitare în domeniul economie, administrare publică și alte studii relevante;
► Experiență de lucru în domeniu de cel puțin 3 ani;
► Cunoaşterea excelentă a limbii române, limbii engleze și limbii ruse;
► Cursuri de perfecţionare profesională în domenii relevante secției date (administrare publică, relații internaționale, politici europene, planificare strategica, managementul proiectelor, monitorizarea și evaluarea proiectelor;
► Cunoaşterea strategiilor de dezvoltare și a politicilor publice internaționale, naţionale, regionale și locale;
► Abilităţi excelente personale şi de comunicare;
► Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
► Cunoştinţe de operare la calculator: softuri de operare cu date statistice, Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Sarcini și responsabilități:
► Analizează situaţia social-economică, necesităţile şi oportunităţile de dezvoltare ale Regiunii de Dezvoltare Nord;
► Participă la elaborarea Programului Operațional Regional Nord;
► Participă la procesul de ajustare a Programului Operațional Regional Nord cu politicile naţionale de dezvoltare şi planurile sectoriale;
► Asigură implicarea participativă a APL-lor, societăţii civile, sectorului privat din Regiunea de Dezvoltare Nord în activităţile de Dezvoltare Regională;
► Realizează studii și analize referitoare la diferitele sectoare ale regiunii, realizează materiale suport;
► Elaborează/actualizează Profilul social-economic al Regiunii de Dezvoltare Nord;
► Asigură suport consultativ actorilor regionali în elaborarea politicilor de dezvoltare raională/locală;
► Participă în grupurile de lucru conduse de ADR sau alte instituţii conexe în domeniul Dezvoltării Regionale;
► Înaintează propuneri privind identificarea direcţiilor prioritare ale politicilor de dezvoltare regională;
► Pregăteşte informaţii analitice privind situaţia social-economică a regiunii şi tendinţele de dezvoltare a regiunii;
► Participă la activităţile de informare şi instruire privind Dezvoltarea regională;

► Evaluarea proiectelor de dezvoltare regională;
► Lucru cu partenerii de dezvoltare externi;
► Pregătirea rapoartelor și analiza activității de implementare a proiectelor investiționale de dezvoltare regională.
Lista de referință pentru interviul de angajare:
► Legea nr. 438 din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
► Legea nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale;
► H.G. nr. 127 din 08.12.2008 privind măsurile de realizare a Legii nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
► Acte legislative;
► Acte normative.
Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail dosarul de concurs care va conţine:
► CV-ul (în formă tipică, cuprinzînd experiența relevantă pentru postul respectiv);
► Copia buletinului de identitate;
► Copii ale documentelor care certifică nivelul educațional: titluri / diplome / certificate, în confirmarea studiilor obținute - pentru funcțiile care necesită asemenea cunoștințe sau calități;
► Copia cărții de muncă, ca dovadă documentară a experienței de muncă anterioare, cu excepția cazurilor în care persoana este angajată pentru prima oară.
Date de contact:
► Agenția de Dezvoltare Regională Nord
► tel./fax: (231) 61980
► adresă poştală: MD-3110, mun. Bălți, Piața Vasile Alecsandri, 8A
► persoană de contact: Ludmila Grama, specialistă cadre
► e-mail: adrnord@adrnord.gov.md
Concursul pentru ocuparea funcției de specialist(ă) planificare va fi desfășurat în două etape:
► prima etapă – selectarea candidaților prin verificarea îndeplinirii condițiilor de participare;
► a doua etapă – interviul de angajare.

► Formularul de participare la concurs se găsește pe site-ul ADR Nord.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33