Nume
Parola
Vizualizări: 3341
ADR Centru și ODIMM au stabilit activitățile comune pentru anul 2017
14 Februarie 2017 — Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru și a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) s-au întrunit în cursul zilei de ieri, 13 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru. Întrunirea s-a desfășurat în incinta Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și a avut drept scop prezentarea Obiectivelor anului 2017 precum și stabilirea unui Plan de Acțiuni comun pentru anul curent.

Directorul ADR Centru, Viorel Jardan, a menționat că stabilirea unui plan concret de acțiuni cu organizațiile partenere va spori realizarea obiectivelor propuse în acordul semnat înre cele două instituții la începutul acestui an. De asemenea, aceste activități vor duce la atingerea scopurilor propuse în vederea susținerii și promovării oportunităților de dezvoltare a IMM-lor din Regiunea Centru a Republicii Moldova.

În viitorul apropiat s-a stabilit că cele două entități vor conlucra în vederea elaborării Programului Regional sectorial în domeniul infrastructurii de suport în afaceri pentru Regiunea Centru.

Parteneriatul creat își are ca scop realizarea obiectivului prin diverse acțiuni cum ar fi: dezvoltarea abilităților și culturii antreprenoriale, dezvoltarea infrastructurii de suport în afaceri, facilitarea accesului IMM-urilor la resursele financiare și facilitarea accesului la informaţii.

Prin convocarea ședințelor comune se urmărește schimbul de suport și asistență profesională reciprocă în baza activităților și competențelor în domeniu. ADR Centru urmează să beneficieze de sprijinul ODIMM prin facilitarea accesului la bazele de date ale ODIMM, organizarea unor activități comune de promovare a intereselor IMM, deasemenea ODIMM va contribui la elaborarea cererilor de finanțare nerambursabile.

Prin acordul semnat ADR Centru își propune efectuarea analizei de dezvoltare social-economică din regiune precum și a planurilor, programelor și proiectelor de dezvoltare regională în baza experiențelor acumulate.

La ședința de lucru au mai participat și alți reprezentanți ai instituțiilor partenere Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, fapt care a sporit compilarea unui plan de acțiuni comun cu privire la schimbul de experiență și identificarea activităților concrete de susținere a IMM-urilor din întreaga țară.