Nume
Parola
Vizualizări: 6392
CIVIC FEST 2016 a sărbătorit „Zilele Societății Civile” împreună cu Festivalul ”GUSTAR”
Chișinău, 11 August 2016 — Festivalul Internațional Civic Fest ”Moldova pentru cetățeni”, deja al patrulea an consecutiv, reunește cele mai active ONG-uri din țară și de peste hotare, cu scopul de a inspira, motiva și încuraja cetățenii să se implice activ în dezvoltarea comunităților și de a promova excelența civică.

#CIVIC FEST s-a desfășurat în parteneriat cu Festivalul de muzică GUSTAR

Anul acesta, în premieră, CIVIC FEST s-a desfășurat în parteneriat cu Festivalul ”GUSTAR”, la Furceni, în Parcul Național Orhei. Timp de două zile, pe 6 și 7 august curent, fiecare organizație non-guvernamentală și-a prezentat activitățile și proiectele de succes într-un mod interactiv, invitând vizitatorii să participe la ateliere de discuții, master class-uri, jocuri și concursuri. Invitații de onoare, prezenți la eveniment, și-au exprimat ferma convingere că valorile pe care le promovează societatea civilă reprezintă temelia unei comunități prospere, iar împărtășirea experiențelor și practicilor de succes cu cei din jur este vitală pentru dezvoltarea unui spirit civic activ.

Secretarul Ambasadei Suediei în Moldova, Anja Jahn Gunther, a vorbit despre importanța și aportul societății civile în dezvoltarea democratică a unui stat: „Ambasada Suediei este onorată să participe la Civic Fest, care este sărbătorit începând cu anul 2013. Suportul suedez în Moldova are un accent special asupra societății civile, grație rolului de voce și catalizator pe care aceasta poate și trebuie să-l joace într-o societate”.

La rândul său, președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre, a apreciat formatul inovativ din cadrul celei de-a patra ediție a festivalului: ”De mai mulți ani suntem alături de colegii de la Civic Fest, iar parteneriatul cu Festivalul ”GUSTAR” este un suflu nou și creativ. Aici, în acest spațiu minunat din lunca Răutului, putem, atât discuta proiectele implementate de către partenerii noștri din societatea civilă, cât și admira muzica de calitate și respira un aer curat”.

#Program interactiv și prestații artistice

Participanții au rămas încântați de programul variat și consistent, dar și de modul interactiv în care s-a desfășurat festivalul. Pe lângă atelierele de instruire, workshop-urile și seminarele pe diverse tematici, publicul a avut parte și de prestații artistice cum ar fi: concertul susținut de către ansamblurile ”Iedera”, ”Speranța”, ”ANIMO”, ”Magda”, ”Folcloriscent”, iar spectacolul ”Șah/Mat”, montat de către actorii teatrului M.A.D.E, a fost cea mai impresionantă surpriză, realizată în parteneriat cu Festivalul ”GUSTAR”.

”Grație formatului extins și atmosferei speciale realizate în parteneriat cu Festivalul ”Gustar”, am oferit noi oportunități de implicare și mai multor organizații. Aș dori să menționez implicarea activă a tuturor participanților, care au fost foarte creativi și cooperanți. La fel am fost invitați să organizăm Civic Fest și în alte localități, am stabilit și parteneriate noi ce vor fi anunțate în cadrul ”Zilelor Societății Civile”, care vor avea loc în luna septembrie”, a menționat Tudor Ștefan, președintele ”Synergetica Eur/Est” și fondatorul Festivalului CIVIC FEST.

#Cetățeni activi pentru un viitor mai bun – îmi pasă, mă implic, acționez

Cele circa 45 de ONG-uri care au participat la eveniment și-au prezentat istoriile de succes, dar și organizat mai multe ateliere de instruire: Valeriu Drăgălin, de la CNTM, a susținut workshop-ul ”Proactivitatea organizațională”, Dorin Curoșu a prezentat atelierul ”Puterea Prezentului”, Liuba Ceban, Asociația ”Altruism”, a realizat seminarul ”Cunoaște-ți stilul de comunicare”, Iuliana Cantaragiu, Centrul Național de Mediu, a susținut atelierul ”Protecția resurselor acvatice”, Debate Academy a organizat dezbaterea ”Noile tehnologii informaționale”.

”La Civic Fest am fost impresionat de mai multe acțiuni și ateliere interesante, începând cu panoul, pe care trebuia să răspundem la o întrebare, aparent simplă, însă care multora le-a dat bătăi de cap (”Ce faptă bună ai făcut ultima dată?)”, până la o ușă frumos amenajată în mijlocul taberei civice. De asemenea, m-am înscris ca voluntar la două ONG-uri, iar materialele informative pe care le-am colectat de la fiecare cort sper să-mi fie utile în activitatea mea”, a afirmat Inga Nosatii, prezentă la eveniment.

#Modele civice inspiraționale demne de urmat – îmi place, împărtășesc, aplic

Participanții la Civic Fest 2016 au îndrăgit și acțiunile civice, atelierele creative, sesiunile de storytelling, iar cel mai mult s-au implicat în următoarele activități: ”Donează cuvinte”, organizat de către ”Little people Moldova”, în susținerea copiilor bolnavi de cancer, ”Schimb un măr pentru un sfat de sănătate”, Centrul ”Casmed”, ”Drumul spre casă”, realizat de către CNPAC, ”Iubește-ți râul”, prezentat de Centrul Național de Mediu, ”O casă și o familie pentru fiecare copil”, realizat de către CCF/HHC Moldova, ”Cărțile senzoriale antreprenoriat și dezvoltare pentru persoanele cu dizabilități”, prezentate de către Centrul ”Speranța”, ”Banca de haine” și ”Apartamentul social”, Misiunea socială ”Diaconia”, iar cel mai delicioase prezentări au fost oferite de către Tatiana Șchiopu, cu produse eco-autohtone de la ”Etno-Gastronomica și băuturile răcoritoare de la ”Întreprinderea socială – deshidratarea la rece”.

Master-class-urile și jocurile interactive, atelierele de creație și expozițiile de artă au fost pe placul tuturor participanților: ”Hai la horă”, realizat de Centrul ”ARTICO”, prestația Falun Dafa, inspirată din cultura chineză,  activitățile interactive pentru copii, susținute de către voluntarii Misiunii Sociale ”Diaconia” și colegii lor din Italia, atelierul de pictură cu henna, realizat de către Asociația ”Calea Lactee”.

CIVIC FEST 2016 este organizat și implementat de către Asociația Obștească „Synergetica Eur/Est” cu suportul oferit de către Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei și  Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, în parteneriat cu Festivalul Internațional de muzică GUSTAR, YouthBank Moldova, Garda de Reciclare, Centrul ”ARTICO”, Keystone Moldova, Compania Apă Bună și ODA Company.

Mai multe detalii despre evenimentul din septembrie și înscriere urmăriți pe pagina fesitivalului: www.civicfest.md

Anastasia Volimbovschi
Responsabilă comunicare
Asociația Obștească „SynergEtica Eur/Est”
str.Bucureşti 68, Chişinău, MD-2012
Tel: (+373 22) 24 02 74
Mob: (+373) 69783606
E-mail: office@civicfest.md