Nume
Parola
Vizualizări: 5188
Echilibrul de gen: legislație, practici și inovații
Chișinău, 8 Iulie 2016 — Peste 30 de reprezentanți și reprezentante ai instituţiilor mass-media naționale și regionale au participat joi, 7 iulie, la masa rotundă „Echilibrul de gen: legislație, practici și inovații”. În cadrul discuțiilor, au fost prezentate rapoartele de autoevalure din perspectiva dimensiunii de gen şi rezultatele analizei calitative a conţinutului editorial al celor 30 de instituții mass-media beneficiare ale Programului de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen1. Proiectul este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul Programului ONU „Femeile în Politică”.

Vasile Cantarji, coordonatorul pentru autoevaluare, a analizat dinamica principalilor indicatori cantitativi de autoevaluare a egalităţii de gen în articolele şi reportajele, publicate în perioada 11 aprilie – 10 mai de cele 30 de redacţii care beneficiază de suport în cadrul Programului. Potrivit rezultatelor, se menține o discrepanță în prezenarea genurilor în materialele jurnalistice. Astfel, 55% din articolele şi reportajele publicate în aprilie 2016 au avut în calitate de protagonist unul sau mai mulţi bărbați, şi doar 21% din materiale au fost despre femei. Această caracteristică este valabilă pentru toate tipurile de media. În cazul eroilor secundari, la fel, se înregistrează discrepanțe mari în favoarea bărbaților. Aceștia apar în 30,2% din materialele monitorizate, în comparație cu 9,8% în care apar femeile. Și în imaginile care însoțesc textul, femeile apar mult mai rar, în proporție de 19% din totalul materialelor însoţite de fotografii, faţă de 50% bărbaţii.

Cele mai bune rezultate privind asigurarea echilibrului de gen al protagoniştilor în subiectele elaborate, au fost înregistrate în aprilie 2016 de portalurile Rasputin.md, Ziuadeazi.md, Gagauzinfo.md, ziarul „Glia Drochiană” (Drochia) și posturile de televiziune Media TV (Cimişlia), DrochiaTV (Srochia) şi SorTV (Soroca).

Experta de gen Loretta Handrabura a prezentat rezultatele monitorizării calitative a materialelor jurnalistice, efectuată de către membrii Consiliului de evaluare a Programului. Potrivit raportului, stereotipurile discriminatorii persistă în materialele jurnalistice monitorizate, iar femeile în funcții de conducere – deputatele, ministrele şi viceministrele, şefele de agenţii nu sunt vizibile în mass-media. Totodată, apare frecvent problema limbajului de gen, în special la în utilizarea denumirilor masculinizate ale funcţiilor deţinute de femei („doamna primar”, „doamna ministru”, „doamna director” etc.).
Olga Nicolenco, expertă de gen şi membră a Consiliului de evaluare a Programului, a făcut o analiză a unor materiale jurnalistice din perspectiva de gen, recomandându-le jurnaliștilor să fie mai insistenţi şi să invite la dezbateri nu doar bărbați ci și femei experte.

Programul de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen este realizat de API, cu susţinerea Programului ONU "Femeile în Politică", implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare", cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

Pentru detalii, contactați-o pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare la numărul de telefon 0 22 210602 sau ala dresa de e-mail diana.lungu@api.md

Mass-media monitorizate: Mass-media audiovizuale: Radio Chişinău, Radio Moldova, SorTV (Soroca), Radio Orhei, Media TV (Cimişlia), Noua Televiziune de Sud (Taraclia), Drochia TV, TV 7, TV Moldva 1, PRO TV Chișinău; presa scrisă: „Jurnal de Chişinău", „Natura”, „Vocea Poporului”, agenţia de ştiri IPN, „Cuvântul” (Rezina), „Gazeta de Sud” (Cimișlia), „Glia Drochiană” (Drochia), „Observatorul de Nord” (Soroca), „Unghiul” (Ungheni), „SP” (Bălți); presa online: Unimedia.info, Diez.md, Realitatea.md, Everydayjournalism.md, Gagauzinfo.md, Ialovenionline.md, Rasputin.md, Stirilocale.md, Trm.md, Ziuadeazi.md.