Vizualizări: 3433
Agenția de Dezvoltare Regională Centru vizitată de un grup de aleși locali din Ucraina
14 Iunie 2016 — Astăzi, 14 iunie, Agenția de Dezvoltare Regională Centru a fost gazda unei delegații de primari veniți din țara vecină. Din delegația ucraineană fac parte mai mulți primari de orașe și localități rurale, reprezentanți ai administrațiilor raionale și regionale, dar și ai Ministerului Economiei. Vizitarea Regiunii Centru și nemijlocit a Agenției de Dezvoltare Regionale Centru are drept scop, schimbul de experiență și bune practici în comunicarea și cooperarea cu Autoritățile Publice Locale, dezvoltarea demografică și realizarea proiectelor.
Directorul ADR Centru, Eduard Ungureanu, a mulțumit oaspeților pentru că au ales anume Regiunea Centru și le-a cpmunicat despre particularitățile regionale, dar și despre proiectele realizate cu succes de agenție în cei 6 ani de activitate.
La întrevedere au mai participat și specialiștii în relații internaționale și atragerea investițiilor din cadrul agenției, care au vorbit reprezentanților delegației ucrainene despre particularitățile relațiilor cu partenerii externi și despre proiectele realizate cu suportul donatorilor internaționali.
Tot astăzi, delegația din Ucraina a întreprins o vizită la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor unde s-au întîlnit cu viceministrul Ion Stratulat însoțit de Valerian Bînzaru, șef al Direcției generale dezvoltare regională și Elena Bejenaru, șef al Direcției generale arhitectură, construcții și locuințe. Primarilor veniți din Ucraina le-a fost făcută o prezentare a politicii de dezvoltare regională în țara noastră: de la identificarea proiectelor pînă la finanțare și realizare. De asemenea, ei au cunoscut legislația țării noastre ce reglementează domeniul construcțiilor și principalele acțiuni ale instituției în vederea alinierii la standardele europene în construcții, cu specificarea responsabilităților și drepturilor APL la emiterea documentației de proiect și de construcție.
Oaspeții ucraineni s-au arătat interesați de experiența țării noastre în colaborarea cu autorităţile locale, mediul de afaceri, dar și parteneri de dezvoltare în vederea dezvoltării parteneriatelor pentru dezvoltarea localităților.
Menționăm că în perioada 14-16 iunie, un grup de 12 persoane, funcționari publici și aleși locali, din Estul Ucrainei, întreprind o vizită de documentare în Republica Moldova, în cadrul proiectului "Project Reform of Municipal Services in Eastern Ukraine", implementat de GIZ Ucraina. În cadrul vizitei respective, delegația din Ucraina, dorește să examineze realizarea procesului de descentralizare în Republica Moldova, dezvoltarea regională și locală, în contextul implementării Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33