Vizualizări: 4664
Un nou proiect, noi parteneriate
Bălți, 4 Ianuarie 2016 — La fiecare nou început de an, fiecare dintre noi, indifferent dacă suntem copii sau adulți, sperăm ca acesta să fie unul cu împliniri. Filele întoarse din calendarul ajuns în luna decembrie 2015 ne fac să rememorăm emoţiile, bucuriile, frustrările, dar şi optimismul pe care cu toţii le-am trăit.
2015 a fost un an plin cu de toate: multe activități, workshopuri, traininguri, campanii, vizite de studiu, dar mai ales proiecte realizate cu success.
Mulțumim partenerilor noștri fără de care nu am fi reușit! Împreună am adunat experienţă, am gândit proiecte, am obținut succese.
Suntem bucuroși că putem să vă anunțăm un nou proiect din domeniul parteneriatelor și mobilizării comunitare. Iar bucuria e cu atât mai mare cu cât și numele donatorului are o rezonanță puternică în domeniul educației și asistentei tehnice, donator care promovează democrația, buna guvernare și prosperitatea economică. Este vorba de proiectul ”Responsabilitate și parteneriat prin implicare în comunitate”, selectat în cadrul Programului “Cetatenii participă, comunitățile se dezvoltă”, implementat de Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Mai multe despre acest proiect. Abordează o temă interesantă, de altfel constituie un demers la nivelul a 5 localități din nordul Moldovei care au fost implicate în Campania Regională “Managementul deșeurilor în localitatea mea”, desfășurată la 23 septembrie 2015 și care propune o abordare partenerială pentru facilitarea participării publicului, în special al tinerilor, în viața comunității.
Și odată cu acest proiect inaugurăm și o nouă modalitate de recompensare a tinerilor: printr-un concurs de miniproiecte vor fi susținute material și finaciar 5 inițiative pentru identificarea celor mai stringente probleme din satele Sîngureni, Ciolacu Nou, Cajba, Elizaveta, Pîrlița. Estimăm consolidarea capacităților de acțiune a 75 cei mai active membri comunitari și transfer de cunoștințe și experiență în domeniul implementării de inițiative locale în cele 5 localități selectate.
Proiectul va fi implementat în perioada decembrie 2015 - iunie 2016 în parteneriat cu primăriile locale.
Dorinţa noastră de a aduce bune practici şi proiecte inedite pentru societatea noastră ne va călăuzi.
Urări de sănătate, împliniri, bucurii, un colindșiforțeșiidei noi! La mulți ani!
Acest proiect este realizat de AO „Caroma Nord” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Echipa ”Caroma Nord”
Telefon de contact: 023192237.

Autor: AO "Caroma Nord"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33