Nume
Parola
Vizualizări: 3306
Membrii grupurilor de lucru regionale sectoriale s-a adunat în centrul Republicii pentru a face totalurile
16 Decembrie 2015 — Ialoveni. Reprezentanții administrațiilor publice locale din Regiunea de Dezvoltare Centru a Republicii Moldova s-au întrunit în cadrul unui atelier de lucru comun al grupurilor de lucru regionale privind implementarea Programelor regionale sectoriale și dezvoltarea conceptelor de proiecte viabile identificate în sectoarele Eficiența energetică în clădirile publice, Managementul deșeurilor solide, Aprovizionarea cu apă și canalizare și Drumuri regionale și locale.

La întrunirea de astăzi au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), experți din cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL), gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) și reprezentanți ai administrațiilor locale de nivelurile I și II din cele 13 raioane din centrul țării.

Prin organizarea atelierului de lucru, organizatorii au urmărit să prezinte progresul privind implementarea Programelor regionale sectoriale și gradul de pregătire a conceptelor de proiecte elaborate. Totodată, participanții au identificat rolul acestora în promovarea și realizarea conceptelor de proiecte, referindu-se și la modalitatea de transmitere a studiilor și a rapoartelor pregătite către parteneri / beneficiari.

În debutul evenimentului, Eduard Ungureanu, directorul interimar al ADR Centru, a ținut să precizeze importanța acestor documente sectoriale strategice pentru Regiunea Centru. „Programelor regionale sectoriale elaborate cu sprijinul experților oferiți de GIZ și cu contribuția substanțială a membrilor grupurilor de lucru a făcut posibilă elaborarea unor documente calitative care ne pot servi drept bază temeinică pentru direcționarea corectă a investițiilor. Acum nu ne rămîne decît să depunem eforturi conjugate pentru a realiza proiectele pe care le-am identificat în procesul de realizarea PRS-urilor. Împreună cu autoritățile publice locale vom încerca să identificăm potențiali investitori pentru a realiza cît mai multe lucruri frumoase, dar și necesare în regiune." a mai adăugat reprezentantul ADR Centru.

La atelierul de astăzi au fost experții sectoriali au prezentat realizările în cadrul celor patru Programe regionale sectoriale:

Aprovizionarea cu apă și canalizare

Au fost elaborate 15 fișe de proiecte, dintre care au fost dezvoltate 12 concepte de proiecte posibile, câte un concept pentru fiecare raion din Regiunea de Dezvoltare Centru (cu excepția r-lui Criuleni). Din cele 12 concepte de proiecte posibile, pînă la acest moment au fost elaborate studii de fezabilitate pentru trei din cele cinci concepte de proiecte viabile din raioanele Strășeni, Călărași și Ungheni. Pentru raioanele Ialoveni și Hîncești studiile de fezabilitate nu au fost finalizate din cauza că informațiile solicitate de către experții GIZ GOPA au fost prezentate de APL-uri cu mari întîrzieri. Studiile de fezabilitate urmează să fie aprobate de Consiliile locale, după care va urma etapa de identificare a surselor de finanțare pentru elaborarea documentației tehnice și nemijlocit pentru investiția planificată.

Drumuri regionale și locale

Conform PRS-ului în Domeniul Infrastructurii Drumurilor în RDC au fost identificate 12 coridoare principale de Drumuri Regionale și Locale(DRL). Dintre acestea, patru coridoare au fost preluate spre finanțare de proiectul Băncii Mondiale:

1. R1 - Cornești - Sinești - Cornova - Onișcani - Răciula - R21 cu lungimea totală de 52,7 km, conectează raioanele Ungheni, Călăraşi

2. M2 - Peresecina - Hîrtopul Mare - Izbiște - Ohrincea - R23 cu lungimea totală de 33,20 km, conectează raioanele Orhei, Criuleni

3. R1 - Bucovăț - Negreşti - Codreanca - R20 - Mălăiești - M2 cu lungimea totală de 76,20 km, conectează raioanele Orhei, Strășeni

4. R1 - Pîrlița - Bălănești - Seliște - R25 cu lungimea totală de 40,90 km, conectează raioanele Ungheni, Nisporeni

În total 203 km de drumuri urmează a fi reabilitate/construite de proiectul Băncii Mondiale.

Deasemenea au fost elaborate rapoartele de inventariere şi inspectare pentru următoarele coriddoare:

1. M14 - Cucoaia Nouă - Mîndrești - R22 - Bănești - R14 cu lungimea totală de 23,86 km, conectează raioanele Telenești

2. R13 - Șestaci - Salcia - Japca - Sănătăuca - R19 - Cot - Socola cu lungimea totală de 50,80 km, conectează raioanele Șoldănești, Florești

3. R20 - Susleni - Oxentea - Molovata - Molovata Nouă - Roghi - Cocieri cu lungimea totală de 46,40 km, conectează raioanele Orhei, Dubăsari

4. R21- Hîrjăuca - Oricova - R1 - Pîrjolteni - R25 - Lozova - M1 cu lungimea totală de 39,57 km, conectează raioanele Călărași, Strășeni

5. R3 - Ruseștii Noi - Văsieni - Horodca - M1 cu lungimea totală de 27,68 km, conectează raioanele Ialoveni

Iar pentru alte 3 coridoare a fost elaborată doar fişa de proiect.

Managementul deșeurilor solide

La acest capitol în toate regiunile țării sînt înregistrate carențe, în special în Zona II de management a deșeurilor. În Regiunea Centru înregistrăm o tergiversare a procesului de implementare a PRS-ului confruntîndu-ne cu reacții negative din partea populației. În Zona II de management a deșeurilor, care cuprinde raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni au fost organizate 13 vizite în teren (2014 - 2015) pentru examinarea a 10 locaţii (Bahmut, Pârlița, Zagarancea Cetâreni, Todireşti -1, Todireşti-2, Florițoaia Veche, Agronomovca, Nisporeni şi Sipoteni) unde ar putea eventual să fie plasate stația de transfer și depozitul regional pentru colectarea deșeurilor. După evaluarea multicriterială a fost propusă locația Todirești II, care a fost susținută de către Consiliul Local cu condiția elaborării finale a Actului de selectare. Însă în 02.09. 2015 populația din Todirești a refuzat amplasamentul depozitului pe acest teren. În cadrul ședințe din data de 15 decembrie curent cu participarea Consiliului raional Ungheni a fost discutată propunerea de a conștientiza populația din Toderești pentru a accepta construcția depozitului regional.

Cât despre activitățile desfășurate în Activități realizate ZMD 1 și ZMD 3, din RDC au fost organizate vizite în teren pentru inventarierea sectorului managementului deşeurilor în RDC; a fost elaborat Raportul privind situaţia curentă de gestionare a deşeurilor, dar și creată baza de date privind situaţia curentă în sectorul managementul deşeurilor (echipamentele, operatori, recipiente, reciclabile) pentru RDC, Blocul II, (ZMD 1 și 3).

Eficiența energetică în clădirile publice

În acest domeniu suntem, în principiu, cei mai avansați. Din 53 de fișe de proiecte analizate, au fost elaborate 13 concepte de proiecte posibile, câte unul în fiecare raion din Regiunea de Dezvoltare Centru. După examinarea acestora, au fost alese cinci concepte de proiecte viabile, în baza cărora au fost elaborate cinci rapoarte. Este vorba despre Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" or. Ungheni, Liceul Teoretic "Holercani", s. Holercani, r. Dubăsari, Liceul Teoretic "Ion Vatamanu", or. Strășeni, Liceul Teoretic "A. Mateevici", or. Șoldănești, "IMSP Spitalul Raional Călărași" or. Călărași.

Cele cinci rapoarte urmează a fi aprobate de Consiliile locale, după care va urma etapa de identificare a surselor de finanțare pentru elaborarea documentației tehnice și nemijlocit pentru realizarea proiectelor.

În cadrul atelierul de lucru, experul MSPL Stela Corobceanu s-a referit la rolul celor patru programe sectoriale pentru Regiunea de Dezvoltare Centru, prezentând o retrospectivă a etapelor de elaborare a acestora. Totodată, specialiștii ADR Centru, au trecut în revistă progresul privind dezvoltarea conceptelor de proiecte în cele patru sectoare: Eficiența energetică în clădirile publice, Managementul deșeurilor solide, Aprovizionarea cu apă și canalizare și Drumuri regionale și locale.

Cele patru documente strategice sectoriale au fost elaborate în rezultatul desfășurării, în ultimii doi ani, a unui șir de ateliere de lucru. Documentele respective au fost aprobate de Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru. Conceptele de proiecte elaborate în cadrul Programelor regionale sectoriale au toate șansele să fie realizate, odată cu obținerea finanțării din partea fondurilor europene și a donatorilor interesați. Programelor regionale sectoriale pentru cele patru domenii enumerate mai sus le puteți consulta accesînd compartimentul Planificare și programare regională de pe pagina ofiicială a ADR Centru.

Activitățile de planificare regională sectorială au avut loc cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, acordat în cadrul proiectului MSPL, gestionat de GIZ. Proiectul GIZ urmărește să îmbunătăţească serviciile publice locale în satele şi oraşele din Republica Moldova. Beneficiarul principal al proiectului este MDRC, ADR-urile şi CRD-urile, precum și comunităţile din regiunile de dezvoltare din țară.