Nume
Parola
Vizualizări: 3244
În Regiunea Centru s-a desfășurat al 6-lea atelier de lucru în domeniul Eficienței Energetice
29 Aprilie 2015 — Astăzi, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a 6-a ședință a grupului de lucru regional sectorial (GLRS), Eficiența Energetică (EE) în clădirile publice privind implementarea Programului Regional Sectorial (PRS) și evaluarea Conceptelor de Proiecte Posibile (CPP).

În cadrul acestei întruniri a fost discutat despre elaborarea conceptelor de proiecte viabile (CPV) în Regiunea de Dezvoltare Centru. Consultanții oferiți de GIZ au prezentat participanților la atelierul de lucru planul de activități privind elaborarea CPV-urilor. Tot aici s-au purtat discuții cu privire la identificarea surselor de finanțare a acestor proiecte, precum și dialogul cu potențialii donatori.

A fost prezentat progresul de alaborare a celor 5 CPV-uri selectate pentru Regiunea Centru din raioanele: Ungheni, Șoldănești, Călărași, Dubăsari și Strășeni. La momentul actual raionul Ungheni deja are elaborat draftul conceptului de proiect.

La această întrunire au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Economiei, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, managerii energetici, dar și experți ai Proiectului MSPL.

Aceste ateliere sînt organizate cu susținerea proiectul "Modernizarea Serviciilor Publice Locale (MSPL), aria de intervenție 2, "Planificarea și Programarea Regională", care are drept scop acordarea suportului Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR-urile în cadrul procesului de planificare regională în sectorul EE în Regiunile de Dezvoltare Nord, Sud şi Centru. Activitățile din domeniul planificarii si programarii regionale au loc cu sprijinul Guvernului Suediei.

Amintim că pe 12 februarie 2014, Consiliul de Dezvoltare Regională Centru a aprobat Programul Sectorial Regional în domeniul eficienței energetice (clădiri publice). Acesta reprezintă un instrument operațional în planificarea regională, cu menirea de a spori capacitatea APL-urilor în elaborarea proiectelor regionale durabile și a crea condiții pentru dezvoltarea portofoliului de proiecte în eficiență energetică, care încorporează necesitățile de dezvoltare a sectorului vizat în Regiunile de Dezvoltare, respectându-se conformitatea acestuia cu politicile sectoriale, practicile existente și cadrul strategic relevant.