Nume
Parola
Vizualizări: 5220
EXPOZIŢIA ANTREPRENORILOR, BENEFICIARI DE GRANTURI EUROPENE LA INCUBATORUL DE AFACERI DIN REZINA
Rezina, 31 Martie 2015 — În incinta Incubatorului de Afaceri din Rezina, la 30 martie 2015, s-a desfăşurat atelierul practico-didactic „Antreprenoriat Social şi suportul Uniunii Europene în dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în Republica Moldova”. La eveniment au participat: primari şi reprezentanţi ai APL, reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate, agenţi economici, reprezentanţi din sectorul neguvernamental şi mass-media. În cadrul şedinţei plenare participanţii au fost informaţi despre stadiul de promovare şi implementare a conceptului de antreprenoriat social; cadrul legal, oportunitățile, barierele, precum şi experienţa de implementare a conceptului în raionul Rezina, republică, dar şi experienţa statelor europene.

Atelierul practico-didactic a fost realizat în cadrul proiectului „Suntem la fel”, implementat de către AO Agenţia pentru Dezvoltare Regională „Habitat”, în parteneriat cu Consiliul Raional Rezina, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe a Danemarcei/DANIDA”.

A urmat vizitarea expoziţiei antreprenorilor, care au beneficiat de granturi europene, pentru a iniţia sau dezvolta afacerea. În cadrul expoziţiei antreprenorii au expus produsele lor şi au avut posibilitatea să împărtăşească cu cei prezenţi experienţa lor în afaceri, dezvoltate cu suportul programelor de asistenţă a Uniunii Europene. Antreprenorii, care au prezentat bunele practici, au fost: SC „MCN-Curchi” SRL (satul Mitoc, raionul Orhei), „BCU Tehnologie” SRL (Rezina), GŢ „Găină Petru Dinu” (satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti), „Accent Textil” SRL (satul Ustia, raionul Dubăsari), „Zmuvinadorvic-Metal” SRL (satul Negureni, raionul Teleneşti) şi Întreprinderea Socială „Habitat Eco-Social” SRL (Rezina).

Expoziţia a fost organizată în cadrul proiectului „UE – Republica Moldova, un partener mai mult decât donator” şi face parte dintr-un şir mai mare de evenimente similare, desfăşurate împreună cu partenerii de dezvoltare pe parcursul ultimilor 4 luni, inclusiv alte patru expoziţii, care au avut loc la Comrat, Ceadîr Lunga, Bălţi şi Taraclia.

Scopul acestui proiect este: Informarea populaţiei din Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia şi Zonă de Securitate a Republicii Moldova despre beneficiile integrării în Uniunea Europeană, prin promovarea modelelor pozitive ale antreprenorilor mici şi mijlocii – beneficiari ai granturilor şi programelor de finanţare, puse în aplicare cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi contribuirea la reducerea euroscepticismului în aceste areale.

Expoziţia antreprenorilor a fost realizată în cadrul proiectului „UE – Republica Moldova, un partener mai mult decât donator”, implementat cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova. Răspunderea este exclusivă a autorilor şi nu conţine, sub nici o formă, poziţiile Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Pentru informaţii suplimentare:
Svetlana Rusu, director proiect „Suntem la fel”
E-mail: luminita.ru@gmail.com, Tel.: +373 69002162,

Victor Koroli, coordonator proiect „UE – Republica Moldova, un partener mai mult decât donator”
E-mail: vkoroli@gmail.com, Tel.: +373 69252453.