Vizualizări: 2604
Proiectele de dezvoltare regională cresc condițiile de trai a cețățenilor din centrul țării dezvoltînd în același timp și turismul în regiune
Regiunea Centru, 12 Februarie 2015 — Un grup de specialiști din cadrul ADR Centru au întreprins o vizită la cîteva proiecte de dezvoltare regională din Centrul țării pentru a monitoriza situația acestora pe timp de iarnă. Astfel, echipa a vizitat șantierul de la Costești, Ialoveni, unde are loc construcția unei case de ambalare și sortare a fructelor. Proiectul „Grup de producători și casă de ambalare pentru servicii de marketing la export" este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru din Fondul Național de Dezvoltare Regională( FNDR). Suma totală pentru implementarea proiectului constituie 26,9 milioane lei, 14,9 milioane lei fiind solicitați din FNDR, iar 12 milioane lei fiind contribuția unui grup de producători locali.
Casa de ambalare va avea o suprafaţă de 2000 m2 şi va include un frigider de 1500 tone.
Pînă la moment acolo au fost desfășurate lucrări de construcție a carcasei metalice a casei de ambalare precum și montarea rețelelor. În anul 2014 lucrările au fost desfășurate conform graficului de execuție, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru anul curent.
Echipa de monitorizare a continuat vizita la proiectul regional „Deschiderea traseului turistic (Vama Veche Lăpușna) prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric, Conacul „Manuc-Bey” din or. Hîncești, Locația geto-dacică din s. Stolniceni”.
Proiectul are drept scop reabilitarea și amenajarea Complexului „Manuc-Bey" din or. Hîncești, amenajarea Cetății geto-dacice din satul Stolniceni și includerea în circuitul turistic al RM. Totodată, autoritățile publice din raionul Hîncești urmăresc intensificarea contactelor între specialiștii în domeniul patrimoniului cultural din țară, creșterea gradului de promovare și eficientizare a turismului pentru creșterea interesului turiștilor în vederea cunoașterii istoriei și culturii acestor ținuturi.
Pînă la momentul actual au fost desfășurate lucrări de reconstrucție a Casei contesei Ioniță Iamandi și Casei Vechilului, fiind prevăzută și restaurarea trecerilor subterane de la Conacul Manuc-Bey și amenajarea acestora cu expoziții.
La finalizarea proiectului se preconizează a fi amenajate cele 10 ha de teritoriu a Complexului „Manuc-Bey", 2 ha de teritoriu a Locației geto-dacice din s. Stolniceni, dar și construcția a 2,0 km de drum de acces spre Locația geto-dacică din s. Stolniceni.
De asemenea, specialiștii au constatat că drumul care se construiește în cadrul proiectului „Dezvoltarea atractivității economice în sectorul cu potential industrial regional a orașului Hîncești prin construcția capitală a drumului de ocolire", s-a comportat bine pe timp de iarnă. Lucrările au fost executate calitativ, astfel încît odată cu încălzirea timpului vor fi reluate lucrările de reconstrucție la acest obiectiv.
În urma construcției acestui drum circa 26 mii de locuitori vor avea acces confortabil la drumul republican Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabeasca R3 şi R34. Implementarea acţiunii exclude pericolul de inundare a 450 de case, de asemenea atractivitatea investiţională a localităţii va fi majorată, iar oamenii vor beneficia de noi locuri de muncă.
În 2014, Agenția de Dezvoltare Regională Centru(ADR Centru) a administrat 16 proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de circa 80 mln lei, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii din centrul țării.
Din cele 16 proiecte de dezvoltare regională finanțate de FNDR și administrate de ADR Centru anul trecut, 7 sînt încă în implementare. Finanțarea proiectelor noi din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, pentru anul 2015, va fi decisă la următoarea ședință a CNCDR.
Cele mai importante realizări obținute de ADR Centru în urma implementării proiectelor regionale în anul 2014 sînt: 12 km de drum renovat, circa 37 km de rețele de apeduct construite, 410 conexiuni la rețelele construite, 3 parcuri construite și amenajate, 5 intrări în localități construite, 1 casă-muzeu renovată, 4 poligoane temporare pentru depozitarea deșeurilor menajere solide, 8800 contracte încheiate în vederea colectării deșeurilor în Regiunea Centru.
Detalii și fotografii: www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33