Vizualizări: 2198
La Hîncești au fost finalizate lucrările de contrucție a unui poligon modern pentru depozitarea deșeuri
12 Noiembrie 2013 — Azi, 12 noiembrie, a avut loc procedura de recepție la terminarea lucrărilor, la obiectul “Poligonul pentru depozitarea deșeurilor menajere solide din or.Hîncești. Etapa I” din cadrul proiectului „Un mediu salubru pentru o dezvoltare regională durabilă” la care au fost prezenți membrii comisiei conform ordinului emis de către ADR Centru.
În urma vizitei de monitorizare membrii comisiei, au semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Urmează procedura de recepție finală.
Contractul de antrepriză nr. 41/6 pentru construcția poligonului a fost încheiat la data 17.08.2012 cu asocierea dintre SA „Geprocon”, SRL „Pro Ami’s Consulting”și SRL „Valdenproiect”. Valoarea contractului a constituit 6 361,3 mii lei.
Amintim că solicitantul proiectului „Un mediu salubru pentru o dezvoltare regională durabilă” este Primăria orașului Hîncești. Obiectivul general al proiectului fiind dezvoltarea iniţiativelor regionale în vederea îmbunătăţirii factorilor de mediu în raionul Hînceşti prin reducerea impactului negativ al deşeurilor menajere solide. Suma totală a proiectului este de 10 741,6 mii lei, din care 10 676,6 mii lei sînt alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională, iar 65,0 mii lei – contribuția Primăriei orașului Hîncești.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33