Nume
Parola
Vizualizări: 4145
Guvernul Germaniei a sprijinit reprezentarea Moldovei la Congresul internaţional tematic în domeniul apei şi deşeurilor
27 Mai 2013 — Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) a sprijinit deplasarea unui grup de şapte persoane la Congresul internaţional tematic în domeniul apei şi deşeurilor. Evenimentul a avut loc în Istanbul, Turcia, în perioada 22-24 mai 2013. Suportul financiar şi logistic pentru deplasare a fost acordat prin intermediul proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".

Congresul lstanbul 3W îşi propune să întrunească profesioniştii din domeniu, în special din regiunile învecinate cu Turcia: Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Africa. Participanţii au avut posibilitatea de a face schimb de cunoştinţe şi experienţă, evenimentul insistând pe prezentarea celor mai inovative echipamente, vehicule, proiecte şi practici.

Prin organizarea unor astfel de congrese de anvergură, se urmăreşte crearea unei platforme de coordonare între profesionişti, cercetători, reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu şi cei care elaborează şi aplică legislaţia în domeniile apei şi canalizării, managementului deşeurilor. Astfel, programul Istanbul 3W include dezbateri academice, prezentări tematice, dar şi un spaţiu expoziţional dedicat. La expoziţie, companiile private şi-au expus tehnologiile cele mai eficiente şi econome.

„Evenimentul s-a făcut remarcabil prin diapazonul larg de probleme abordate, oportunitatea oferită invitaţilor de a participa selectiv la sesiunile propuse şi consolidarea cunoştinţelor acumulate prin efectuarea vizitelor în teren", relatează Nadejda Chilaru, consultant în Direcţia Managementul apelor de la Ministerul Mediului.

Congresul a mai oferit vizitatorilor posibilitatea de a efectua vizite în teren, pentru a vedea la faţa locului cum are loc colectarea şi prelucrarea deşeurilor într-un depozit sanitar modern, precum cel din Odayeri. O altă locaţie propusă a fost staţia de epurare a apei potabile din Ikıtellı, recunoscută pentru laboratoarele performante de control şi optimizare a calităţii.

Economista de la ÎM Apă Canal Cahul, Oxana Bondari, afirmă: „Staţia de tratare pe care am vizitat-o este automatizată şi tehnologia utilizată este una din cele mai avansate. Este un nivel spre care tindem şi noi. Acum se conturează din ce în ce mai clar viziunea noastră de dezvoltare, ştim spre ce tindem".

Pe domeniul apei şi canalizării, GIZ susţine două proiecte-pilot: îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în comunităţile din raionul Râşcani şi Cahul, implementate prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Nord, respectiv Sud. Tot cu susţinerea Guvernului Germaniei, se fac eforturi pentru a optimiza sistemul integrat de management al deşeurilor solide în raioanele Şoldăneşti, Rezina şi Floreşti.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă