Nume
Parola
Vizualizări: 3984
Asociaţia Presei Independente (API) cere autorităţilor să intervină pentru a exclude abuzurile din politica tarifară a Î.S. „Poşta Moldovei”
Chisinau, 19 Septembrie 2012 — 18.09.2012 / Consiliul de Administrare al Asociaţiei Presei Independente (API) a expediat o sesizare Guvernului R. Moldova, Parlamentului R. Moldova şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, în care cere autorităţilor să intervină pentru a elimina condiţiile abuzive de distribuţie a ziarelor şi revistelor, impuse de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”.
În sesizare, API constată că, în pofida eforturilor depuse în ultimii ani pentru dezvoltarea unui dialog civilizat între editori şi Î.S. „Poşta Moldovei” ca principal difuzor al presei scrise din ţară, această întreprindere de stat continuă să se comporte ca un monopolist care nu negociază tarifele cu editorii de presă scrisă şi nu oferă argumentări economice justificate pentru majorările de tarife, precum şi informaţiile despre metodologia de calculare a acestora.
La 24 august 2012, directorul general al Î.S. „Poşta Moldovei” a emis un ordin, prin care a aprobat majorarea tarifelor pentru difuzarea ediţiilor periodice de la 1 ianuarie 2013. Conform noilor tarife, un ziar local va trebui să plătească Î.S. „Poşta Moldovei” pentru difuzare între 40 şi 62 de bani, iar un ziar naţional – de la un leu în sus pentru fiecare exemplar. Prin acelaşi ordin, directorul general al Î.S. „Poşta Moldovei” a aprobat tarife exorbitante pentru aşa-numitele servicii suplimentare (oferirea informaţiilor despre abonare şi abonaţi, includerea ziarelor în catalogul de abonare, difuzarea suplimentelor la ziar ş.a.). Aceste majorări vor lovi foarte dur în capacitatea economică a editorilor de presă scrisă, care nu vor avea altă soluţie decât sa majoreze preţul abonamentelor, în detrimentul publicului cititor, în condiţiile în care capacitatea de cumpărare a majorităţii cititorilor este redusă.
Asociaţia Presei Independente (API) atenţionează autorităţile asupra contradicţiei majore dintre politica declarată a statului privind încurajarea dezvoltării mass-media, inclusiv obiectivul privind crearea condiţiilor optime pentru activitatea instituţiilor de presă, stabilit în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova, şi politicile reale ale întreprinderilor distribuitoare de presă.
API a cerut Guvernului să intervină de urgenţă şi să oblige Î.S. „Poşta Moldovei” să anuleze ordinul de majorarea a tarifelor de difuzare, iar posibilele majorări de tarife să fie negociate cu editorii sau cu organizaţiile editorilor de presă scrisă. De asemenea, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei i s-a solicitat să stabilească situaţia dominantă pe piaţă a Î.S. „Poşta Moldovei” şi să efectueze un control al legalităţii metodologiei de calculare a tarifelor la Î.S. „Poşta Moldovei” şi la alţi distribuitori de presă din Moldova, iar Guvernului şi Parlamentului – să elaboreze măsuri de susţinere practică a dezvoltării presei scrise, inclusiv prin îmbunătăţirea condiţiilor de distribuţie a presei.
Textul integral al sesizării API poate fi văzut aici: http://api.md/events/39826/index.html

Pentru informaţii suplimentare:
tel.: (22) 22-09-96 (persoană de contact – Petru Macovei)
www.api.md