Vizualizări: 3513
9 proiecte de dezvoltare regională din cele 29 aprobare spre implementare pînă la finele anului 2013 vor fi recepționate în luna iulie curent
27 Iunie 2012 — 9 proiecte de dezvoltare regională din cele 29 aprobare spre implementare pînă la finele anului 2013 vor fi recepționate în luna iulie curent, iar alte 10 vor fi finalizate pînă la finele anului curent.
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională și valorificarea mijloacelor financiare ale Fondului Național de Dezvoltare Regională au fost subiectele ordinii de zi a ședinței de lucru în care s-au întrunit membrii Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale în după amiaza zilei de astăzi. De asemenea, subiecte de discuție au constituit și redistribuirea banilor din FNDR, în limitele alocațiilor pentru anul 2012, pentru proiectele aprobate anterior; revizuirea, actualizarea și dezvoltarea cadrului legal-normativ și strategic din domeniul dezvoltării regionale; precum și rezultatele evaluării notelor conceptuale din cadrul Apelului de propuneri de proiecte din 2012.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor Marcel Răducan a menționat în cadrul discuțiilor că în acest an Agențiile de Dezvoltare Regională vor reuși să valorifice mijloacele financiare alocate din FNDR pentru anul 2012 în proporție de 100%, iar recepția finală a mai multor proiecte va contura tabloul real al dezvoltării regionale din țară.
În contextul valorificării mijloacelor financiare Valerian Bînzaru directorul Direcției generale dezvoltare regională a comunicat că în prezent ADR Centru, Nord și Sud desfășoară intens procedurile de achiziții publice pentru a reuși contractarea și valorificare banilor în timp, menționînd principalele oferte care vor fi deschise în perioada imediată. De asemenea, directorul a menționat că circa 60% din suma planificată pentru prima jumătate a anului a fost valorificată, iar principalele cauze pentru nevalorificare totală sunt participarea la licitații a operatorilor economici necalificați, motiv din care este necesară repetarea licitației; lipsa documentației tehnice coordonate și nerespectarea graficului de execuție a lucrărilor din partea antreprenorilor.
Sergiu Cecan șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională a prezentat lista proiectelor finanțate integral sau parțial din FNDR și a specificat că în perioada imediat următoare este planificată efectuarea recepției finale și darea în exploatare a stației de epurare a apelor uzate în or. Călărași; a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă în satele Manta, Pașcani și Crihana Veche, raionul Cahul; a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din or.Cimițlia și com. Ecaterinovca; apeductul și stația de tratare în or. Otaci; drumul regional internațional M14 prin or. Edineț; drumul de acces către Zona Economică liberă din mun.Bălți și platformele de colectare a deșeurilor în mai mult localități din țară.
Reiterăm că, FNDR constituie 1% din veniturile bugetului statului iar în anul 2012 au fost alocate pentru implementarea proiectelor circa 168 mln lei.
27 iunie 2012
Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33