Nume
Parola
Vizualizări: 4243
Moldovenii scriu pentru drepturi
Chişinău, 10 Decembrie 2011 — Autorităţile din Azerbaidjan, Coreea de Nord, Rusia şi Zimbabwe vor primi scrisori de la moldoveni. Scrisorile au menirea de a produce impact asupra vieţii oamenilor, a căror drepturi au fost încălcate grav.

Pe 10 decembrie, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, Amnesty International Moldova a desfăşurat la Shopping MallDova Maratonul Scrisorilor. În cadrul acestei acţiuni de solidaritate mii de oameni din întreaga lume trimit mesaje către autorităţile diferitor ţări, cerând dreptate pentru cei care au de suferit din cauza încălcărilor ale drepturilor omului. Evenimentul a fost însoţit de lansarea unei expoziţii de fotografii cu persoanele binecunoscute în R. Moldova: Vasile Botnaru, Sergiu Bezniţchi, Vitalie Dogaru şi Corina Cepoi, echipa „Ziarului de Gardă”, Geta Burlacu, formaţia „Snails”, fraţii Brega, Serghei Ostaf şi alţii.

Moldovenii au fost rugaţi să-l susţină pe un tânăr din Azerbaidjan încarcerat pentru activismul său civic, să ceare desfiinţarea lagărelor pentru prizonierii politici din Coreea de Nord, să solicite investigaţii reale în cazul asasinării Nataliei Estemirova din Rusia, şi să se solidarizeze cu femeile din Zimbabwe care sunt hârţuite pentru protestele lor.

Vasile Botnaru, Şeful biroului radioului „Europa Liberă” la Chişinău, a spus: „Este foarte important ca moldovenii să devină mai receptivi la problemele altora. Nu contează cât de departe sau cât de diferiţi sunt cei care au nevoie de ajutor şi solidaritate – suferinţele trăite în urma abuzurilor sunt practic aceleaşi”.

Geta Burlacu, interpretă: „Susţin Maratonul Amnesty şi sper că va ajuta lumea totuşi să devină mai bună şi mai echitabilă, iar oamenii pentru care am scris acum se vor întoarce la cei dragi şi vor trăi o viaţă decentă”.

Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova: „Maratonul Scrisorilor are loc pentru prima dată în R. Moldova şi permite publicului nostru să simtă spiritul Amnesty: anume aşa paşnic am început noi activitatea, şi putem afirma cu certitudine că după 50 de ani de muncă „Peniţa este cea mai puternică armă”. A scrie scrisori este simplu dar redutabil. Azi promovăm lucrul pe care l-au început Fondatorii Amnesty International – adică scriem scrisori pentru drepturi şi prin intermediul lor vrem să ajutăm persoanele care sunt în confruntare cu autorităţile represive”.

Maratonul Scrisorilor este desfăşurat în peste 60 de ţări în perioada 3-17 decembrie curent. Postul de televiziune „Publika TV” a oferit suport informaţional pentru evenimentul din Chişinău.

De Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, Amnesty International Moldova şi-a sărbătorit 18 ani de activitate.

SFÂRŞIT/

Document Public

Contact: Nichita Gurcov, ofiţer de presă
+373 22 83 58 08, ext. 11 +373 79 66 31 32 media@amnesty.md

[ENGLISH] http://t.co/4F8ycOdi
[РУССКИЙ] http://t.co/lw2TOzlY