Vizualizări: 4094
Angajatii TRM, instruiti sa devina formatori
Chisinau, 21 Aprilie 2011 — De ce şi cum se organizează un program de instruire, care este specificul instruirii adulţilor, care ar trebui să fie calităţile unui formator – au fost câteva dintre subiectele abordate în cadrul training-ului „Ce trebuie să ştim pentru a organiza şi susţine o sesiune de formare”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în perioada 18-20 aprilie, la Chişinău.
În cadrul programului de instruire, doisprezece angajaţi ai Companiei Publice Teleradio-Moldova (TRM) şi instructori de la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism au învăţat cum să organizeze o sesiune de formare ţinând cont de scopurile şi obiectivele formulate, specificul instruirii adulţilor şi necesităţile de instruire ale acestora.
Participanţii au avut posibilitatea să aplice cunoştinţele teoretice despre procesul de organizare - desfăşurare - evaluare a sesiunii de instruire, elaborând câte un plan de curs pentru un potenţial program de instruire pe care aceştia îl pot organiza în cadrul echipelor din care fac parte.
Potrivit Mihaelei Danga, directorul adjunct al Centrului pentru Jurnalism Independent de la Bucureşti, cea care a moderat cursul pentru formatori, instructorul este mai mult decât cel care susţine o sesiune de formare, el este cel care generează experienţă şi care învaţă continuu de la cursanţii săi.
„Am participat pentru prima dată la un program de instruire pentru traineri, dar mi-au fost foarte utile informaţiile despre etapele de organizare a unui training şi tehnicile de predare pentru adulţi pe care le poate utiliza formatorul”, a menţionat Svetlana Sârbu, producător-coordonator în cadrul Departamentului Emisiuni culturale, Radio Moldova.
„Am proiectat un plan pentru un curs de dicţie. Pentru început cred că putem organiza un astfel de curs pentru redactorii-prezentatori din radio, deoarece un training în domeniul dicţie şi voce este întotdeauna binevenit şi util pentru jurnaliştii din radio”, a spus Domniţa Jechiu, regizor Radio Moldova.
Training-ul „Ce trebuie să ştim pentru a organiza şi susţine o sesiune de formare” a fost organizat în cadrul proiectului „Fortificarea capacităţilor instituţionale şi profesionale ale Companiei Publice Teleradio-Moldova”, realizat de CJI în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent de la Bucureşti, cu susţinerea financiară a Ambasadei Finlandei la Bucureşti, NED (National Endowment for Democracy) şi Fundaţiei Est-Europene.

Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33