Vizualizări: 4206
Manageri de media, instruiti in domeniul managementului editorial
Chisinau, 28 Martie 2011 — Angajarea celor mai buni jurnalişti, promovarea instituţiei de presă şi relaţionarea cu patronul - au fost subiecte prioritare incluse în programul training-ului intitulat „Noi tendinţe şi practici în domeniul managementului editorial”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în perioada 24-26 martie 2011, la Chişinău.
În cadrul acestui training, şaisprezece redactori, editori şi producători Radio şi TV de la Comrat, Criuleni, Chişinău şi Ungheni şi-au fortificat abilităţile de gestionare a unei redacţii şi de comunicare cu colegii lor din echipele de producţie.
Valeri Marinov, redactor al Departamentului de ştiri externe din cadrul televiziunii publice din Bulgaria, şi trainerul acestui program de instruire, a specificat că orice manager al unei redacţii sau instituţii mass-media este responsabil de eficienţa activităţii echipei de producţie, acesta stabilind cu exactitate funcţiile tuturor membrilor echipei. Managerul media ar trebui să fie un adevărat arbitru în cadrul redacţiei şi să poată găsi cele mai eficiente căi de aplanare a conflictelor interne, care pot afecta atât activitatea redacţiei, cât şi imaginea acesteia pe plan extern, a explicat Valeri Marinov.
Elena Motricală, redactor-şef al publicaţiei „Est Curier” din or. Criuleni, a remarcat că training-ul a fost de un real folos, deoarece a reuşit să evalueze cunoştinţele pe care le are în calitate de manager al unui ziar şi să afle mai multe detalii despre elaborarea regulamentului intern al redacţiei şi modalităţile de promovare a ziarului prin intermediul reţelelor sociale.
Rodica Railean, producător-coordonator al Departamentului de Actualităţi din cadrul Radio Moldova, a spus că după participarea la acest training intenţionează să reevalueze şi să completeze regulamentul intern al Departamentului de Actualităţi pe care îl conduce şi să reactualizeze mai intens pagina on line a Radio Moldova.
Seminarul a fost moderat de trainerul bulgar Valeri Marinov, redactor al Departamentului de ştiri externe din cadrul televiziunii publice din Bulgaria, şi co-trainerul Vlad Bercu, redactor-şef al portalului informaţional 24h.md şi preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor Economişti din Republica Moldova.
Training-ul „Noi tendinţe şi practici în domeniul managementului editorial” s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Fortificarea capacităţilor mass-media de a reflecta subiectele de interes public”, implementat de CJI, cu susţinerea financiară a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova în cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului.

Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33