Nume
Parola
Vizualizări: 4031
Lansarea Raportului Amnesty International 2010
Chişinău, 24 Mai 2010 — INVITAŢIE LA CONFERINŢA DE PRESĂ DE JOI, 27 MAI 2010

Amnesty International va lansa Raportul Anual 2010 la o conferinţă de presă, care va avea loc la Agenţia “INFOTAG”. Raportul va fi prezentat de către Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova; Veaceslav Tofan, Vice-preşedintele Consiliului; şi Veaceslav Ţurcan, Coordonatorul Programului “Avocaţii pentru Drepturile Omului”.

Cristina Pereteatcu şi Veaceslav Tofan vor detalia lacunele din justiţia globală, care pun în pericol respectarea drepturilor omului din întreaga lume, progresele obţinute pe parcursul anului precedent şi acţiunile necesare pentru anul curent. Veaceslav Ţurcan va prezenta situaţia în domeniul drepturilor omului în Moldova.

Raportul Amnesty International 2010 oferă o imagine globală asupra stării drepturilor omului din întreaga lumea. Raportul de 400 pagini prezintă situaţia în domeniul drepturilor omului în 159 de ţări pe parcursul anului 2009. Acesta reflectă, de asemeni, lucrul efectuat de Amnesty International în scopul combaterii violărilor drepturilor omului şi prezintă agenda pentru contracararea eventualelor abuzuri.


Când: Joi, 27 mai 2010

Unde: Agenţie de presă “INFOTAG” Chişinău, str. Kogălniceanu, 76

Timp: 13.00-14.00


Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta oficiul Amnesty International Moldova:

Adresa: Chişinău, stradela Teatrului, 2/1 et. 2 MD-2012
Adresa poştală:c/p 209 MD-2012
Tel.: +373 22 83 58 08
Fax: +373 22 22 99 66
Email: media@amnesty.md info@amnesty.md
Web: www.amnesty.md

Persoana de contact: Nichita Gurcov, Ofiţer de Presă