Vizualizări: 2831
Turul afacerilor sociale a ajuns în Criuleni și Anenii Noi
Criuleni, Anenii Noi, 3 Octombrie 2022 — 20 de reprezentanți ai întreprinderilor sociale, parteneri și centre regionale de suport în afaceri au continuat turul național al afacerilor sociale. De această dată, participanții au fost în vizită la EcoVillage Moldova din Rîșcova, r.Criuleni și la întreprinderea socială EduJoc din Floreni, r.Anenii Noi.
Turul este organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.
„Prin această vizită, reprezentanții și angajații întreprinderilor sociale au avut posibilitatea să cunoască o altă realitate economică, dar și modalitatea de a utiliza resursele existente într-o manieră inteligentă, ecologică, care în rezultat să aducă un venit suplimentar” spune Liliana Porumb, coordonatoarea proiectului din cadrul Centrului CONTACT.
Potrivit participanților, în Republica Moldova sunt întreprinderi și afaceri sociale inovatoare, care pot fi exemplu pentru cei care vor să desfășoare activități antreprenoriale, care vor să contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă. La fel, un exemplu practic în gestionarea afacerilor a fost explicarea utilizării sistemelor de scurgere și colectare a apelor pluviale de pe acoperiș, folosirea materialelor și proceselor ecologice în construcție, reciclarea deșeurilor pentru utilizare în gospodărie.
Vizita la EcoVillage Moldova și întreprinderea socială EduJoc
EcoVillage Moldova din Rîșcova, r.Criuleni și întreprinderea socială EduJoc din Floreni, r.Anenii Noi au fost gazdele celei de-a treia vizită în cadrul turului afacerilor sociale. Gazdele au prezentat istoria de creare a afacerilor sociale, impactul economic și social pe care acestea le aduc comunității, dar și experiența acumulată în procesul de dezvoltare a afacerii. Vizitatorii au putut adresa întrebări, care să-i ajute în practicarea businessului social, dar și tehnicile de rezistență în situații de criză.
Maria-Mădălina Castraveț este una dintre beneficiarele turului. Participanta spune că „a fost o experiență inedită. Am văzut cum sunt puse în aplicare practici ecologice care la rândul meu, pe viitor, le voi implementa în propria activitate, de asemenea și în viața de zi cu zi. Cunoscând mai mult domeniul antreprenoriatului social și verde din punct de vedere teoretic, am văzut cum stau lucrurile cu adevărat și ce impact admirabil ar putea avea o asemenea întreprindere socială”
Turul național al afacerilor sociale a fost organizat în perioada iunie- septembrie 2022, cu vizite la 7 întreprinderi și inițiative de afaceri sociale, iar în anul 2023, experiențele acumulate în urma turului național vor fi împărtășite altor organizații și întreprinderi sociale internaționale, în cadrul unei vizite într-o țară europeană.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33