Vizualizări: 5651
Membrii CRD Nord au efectuat o vizită de studiu în Regiunea de Dezvoltare Centru
Ialoveni, 11 Iunie 2021 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord au efectuat vineri, 11 iunie 2021, o vizită de studiu în Regiunea de Dezvoltare Centru, pentru a se documenta în privința unui șir de proiecte de dezvoltare regională implementate de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Însoțiți de reprezentanți ADR Centru, membrii CRD Nord au vizitat satul Costești din raionul Ialoveni, municipiul Hâncești și orașul Călărași, unde au fost realizate proiecte de dezvoltare regională finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Vizita delegației din nordul republicii a început cu inspectarea primei case de procesare și ambalare a strugurilor din Republica Moldova, care a fost inaugurată la sfârșitul anului 2015, la Costești, Ialoveni. Aceasta a fost construită în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Grup de producători şi casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export”. Astfel, în cadrul proiectului a fost construită casa de ambalare a fructelor şi strugurilor de masă cu capacitatea de păstrare simultană de 1000 tone şi capacitatea de procesare (pre-răcire, sortare, calibrare, ambalare şi etichetare) de 5000 tone anual. Proiectul a fost implementat de ADR Centru cu susținerea financiară a FNDR și contribuția asociației de producători de struguri din regiune, cu o valoare totală de 14,97 milioane de lei .
Membrii CRD Nord și-au continuat vizita în centrul republicii la Conacul Manuc Bey din municipiul Hâncești, acolo unde, în ultimii ani, au fost atrase mai multe investiții în vederea sporirii atractivității turistice a regiunii. Astfel, conacul a fost restaurat prin realizarea a două proiecte de anvergură susținute financiar atât de FNDR, cât și de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova. Proiectul „Deschiderea traseului turistic (Vama Veche Lăpuşna) prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric, Conacul „Manuc-Bey” din Hânceşti, Locaţia geto-dacică din s. Stolniceni”, realizat din sursele FNDR, a prevăzut reconstrucția a două obiective din complexul Manuc Bey, și anume: Casa Ioniță Iamandi și Casa Vechilului, cu o investiție totală de 12,16 milioane de lei. Restaurarea conacului a contribuit la procesul de dezvoltare regională, orientat spre sporirea atractivității turistice a raionului Hâncești, constituirea unor parteneriate regionale funcționale în scopul îmbunătățirii situației economice din regiune, prin dezvoltarea durabilă a potențialului turistic din zona raionului Hâncești și celor adiacente.
Ulterior, membrii CRD Nord au făcut un popas la Scena de Amfiteatru, construită la Călărași, în cadrul proiectului regional „Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a R. Moldova (Raioanele Străşeni, Călăraşi, Nisporeni şi Ungheni”. În cadrul acestui proiect de anvergură a fost construită o scenă în aer liber, un bloc sanitar, precum și amenajat teritoriul aferent. Tot în cadrul acestui proiect au fost executate lucrări de construcție a popasului de la Țigănești, renovare a popasului de la Iurceni, Muzeului din orașul Călarași și amenajarea unei alei din Călărași. Pentru lucrările executate, din FNDR au fost alocați 11,91 milioane de lei.
Tot la Călărași, delegația din nordul republicii a vizitat Stația de epurare din orașul Călărași, construită în cadrul proiectului „Asigurarea dezvoltării locale durabile si prevenire poluării resurselor naturale prin reconstrucția stației de epurare, a apelor reziduale, reconstrucția si extinderea rețelelor de apă si canalizare”, implementat de ADR Centru și finalizat în anul 2012. Tot la Călărași au fost construite și Stația de pompare nr. 1, un rezervor de acumulare a apelor reziduale și o rețea de canalizare cu o lungime de 2,452 km. Valoarea investițiilor din FNDR a fost de 24,75 milioane lei și a avut drept scop asigurarea durabilității în domeniul protecției factorilor de mediu.
Recent, membrii CRD Centru au întreprins o vizită similară în nordul țării, unde s-au familiarizat cu un șir de proiecte regionale implementate de ADR Nord. Aceste evenimente se desfășoară în contextul unui proiect de suport pentru membrii CRD, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ Moldova.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33