Nume
Parola
Vizualizări: 3172
Vizită de studiu pentru determinarea zonelor degradate în procesul de elaborare a Programelor de revitalizare urbană
28 Mai 2021 — În cadrul procesului de elaborare a Programelor de revitalizare urbană s-a ajuns la etapa de identificare a zonei de revitalizare.

Astfel, o echipa de lucru formată din persoana responsabilă de revitalizare din primăriile orașele Hîncești și Nisporeni, reprezentant ADR și facilitator au efectuat o vizite în teren, în zonele degradate ale orașelor. Scopul vizitelor în teren este de a înțelege realitatea din fiecare zonă în comparație cu rezultatele analizei indicatorilor. S-a discutat cu locuitori din zonă, cu reprezentanți ai instituțiilor publice și s-a făcut o analiză a problemelor cu care se confruntă. Astfel, se face o evaluare mai precisă a stării zonelor degradate și se studiază potențialul de a deveni zonă de revitalizare.

În acest an, orașele Hîncești, Nisporeni și Orhei vor elabora Programe de revitalizare urbană (PRU) datorită inițierii unei noi cooperări dintre Fundaţia poloneză Solidarity Fund (SF) PL Moldova şi Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Alte 3 orașe -Ialoveni, Rezina și Strășeni își vor actualiza programele tot cu susținerea partenerilor SFPL Moldova.

Este de menționat faptul că în cadrul acestui proces, partenerii locali din zonele urbane vor beneficia de suport din partea facilitatorilor și partenerilor de implementare - Agențiile de Dezvoltare Regională din țară, conform metodologiei aprobate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În Republica Moldova, procesul de revitalizare urbană a fost inițiat în anul 2017 de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu suportul Ministerului Fondurilor pentru Dezvoltare și Politică Regională al Republicii Polone, în cooperare cu Solidarity Fund PL în Moldova.