Nume
Parola
Vizualizări: 3259
În 2021, din FNDR vor fi alocați 80 milioane lei pentru finanțarea proiectelor implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 28 Ianuarie 2021 — Membrii Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) s-au întrunit într-o ședință online pentru a discuta pe marginea distribuirii mijloacelor financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în anul 2021. Membrii CNCDR au decis că, în 2021, pentru finanțarea proiectelor implementate în nordul țării, vor fi alocați circa 80 milioane lei.

Potrivit Legii bugetului pentru anul curent (nr. 258/2020), valoarea totală a FNDR constituie 220 milioane lei. Din suma totală, 200 milioane lei vor fi distribuiți pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională și alte circa 20 de milioane de lei pentru cheltuieli de organizare și funcționare ale Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia.

„Mijloacele financiare ale FNDR vor fi repartizate în funcție de numărul populației din regiunile de dezvoltare. În context, decizia membrilor CNCDR este: pentru Regiunea de Dezvoltare Nord vor fi alocați circa 80 milioane lei, pentru Regiunea de Dezvoltare Centru – 82 milioane lei, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud – circa 44 milioane lei, iar Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia va beneficia de circa 13 milioane lei”, a precizat, în cadrul ședinței, secretarul de stat Dorin Andros.

Totodată, în cadrul ședinței s-a discutat și despre proiectele realizate în anul 2020, mijloacele financiare alocate din FNDR și valorificare acestora. Astfel, s-a menționat că, din bugetul total al FNDR, de 220 milioane lei, circa 170 milioane lei au fost cheltuiți pentru implementarea a 26 de proiecte, iar alte 14 milioane lei, în scopul organizării și funcționării agențiilor de dezvoltare regională.

Secretarul de stat Dorin Andros a menționat: „Domeniile prioritare de finanțare au fost: infrastructura drumurilor regionale și locale, aprovizionarea cu apă și sanitație, managementul deșeurilor solide, infrastructura de sprijin a afacerilor, atractivitate turistică, eficiența energetică în instituții publice. Cauzele principale ale nevalorificării integrale a mijloacelor financiare alocate din FNDR pentru implementarea proiectelor, în anul 2020, au fost desfășurarea repetată a procedurilor de achiziții publice din motivul contestărilor multiple ale rezultatelor, calitatea necorespunzătoare a documentației tehnice de proiect, precum și pandemia”.

În contextul proiectelor propuse spre finanțare în anul 2021, oficialul a precizat: „În procesul de selectare a proiectelor propuse spre finanțare în anul 2021, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a ținut cont de rezultatele implementării proiectelor incluse în Documentul Unic de Program pentru anii 2017-2020. În primăvară planificăm aprobarea Documentului Unic de Program pentru perioada 2021-2023”.

Referințe: madrm.gov.md