Vizualizări: 3656
Şase noi jucători importanţi de pe piaţa publicitară din Moldova s-au alăturat Grupului de iniţiativă pentru crearea Biroului de Audit al Tirajelor
Chişinău, 26 Februarie 2009 — Vineri, 20 februarie, a avut loc a doua şedinţă de lucru a Grupului de iniţiativă pentru crearea Biroului de Audit al Tirajelor în Moldova (BATM). Membrii grupului au analizat alternativele formelor juridice cu care ar putea fi înregistrat BATM, au discutat despre elaborarea proiectului de business plan şi despre vizita de consultanţă la Chişinău a lui Liviu Burlacu, secretar general Matesz (BAT din Ungaria).
Până la sfârşitul lunii martie juristul BATM va ajuta membrii grupul de iniţiativă să ia o decizie privind forma juridică a BATM. Totodată, juristul va pregăti dosarul cu actele de constituire care urmează a fi depus la autoritatea competentă. Două persoane vor fi delegate din partea grupului de iniţiativă pentru a elabora proiectul de business plan - bugetul realist pentru acoperirea cheltuielilor de înregistrare şi funcţionare a BAT. Acest buget va servi drept instrument pentru estimarea mărimii exacte a cotizaţiilor de membru, cheltuielile totale fiind proporţionale cu numărul de membri fondatori. Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei a fost vizita de consultanţă la Chişinău a lui Liviu Burlacu, planificată pentru luna aprilie şi care presupune o serie de şedinţe de lucru cu membrii grupului de iniţiativă.
Alţi şase actori importanţi de pe piaţa publicitară din Moldova s-au alăturat Grupului de iniţiativă pentru crearea Biroului de Audit al Tirajelor: două agenţii de publicitate - Mediafocus SRL şi Galartmedia SRL, două instituţii media - ÎM Media Reserve SRL (publicaţia Antenna) şi Estorial SRL (publicaţia Novii Dom), precum şi companiile SC Rumeon SRL şi FPC Bioprotect SRL.
În prezent, Grupul de iniţiativă cuprinde 33 membri: reprezentanţi a 17 instituţii media, 10 agenţii de publicitate şi 6 clienţi de publicitate. Atenţionăm asupra faptului că Grupul de iniţiativă este deschis şi altor organizaţii interesate de participarea la crearea BATM, pe care-l considerăm un instrument indispensabil pentru o piaţă media ce se vrea profesionistă şi transparentă. Aderarea la grupul de iniţiativă se face prin completarea unei Declaraţii de intenţii, care poate fi găsită la http://www.ijc.md/Publicatii/Declaratie_Zaiavlenie.doc.
Până la constituirea BATM, CIJ va avea rolul de centru coordonator atât pentru Grupul de iniţiativă, cât şi pentru toţi cei interesaţi în obţinerea informaţiilor necesare, inclusiv a tuturor datelor referitoare la membrii Grupului de iniţiativă. Cei interesaţi să adere la Grupul de iniţiativă sunt rugaţi să completeze Declaraţia de intenţii şi să o transmită Irinei Iurcişin, coordonatoarea din cadrul CIJ a proiectului (iurcisin@ijc.md, tel. (022) 21.36.52, GSM - 069.53.09.11, str. Şciusev, 53, Chişinău MD 2012).
Proiectul CIJ „Sporirea capacităţilor instituţiilor relevante în vederea creării Biroului de Audit al Tirajelor în Moldova” este implementat cu sprijinul Fundaţiei Eurasia, Reprezentanţa din Moldova, cu resurse financiare din partea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) şi ale Ministerului de Externe al Olandei. CIJ nu face parte din grupul de iniţiativa şi nu intenţionează să participe ca membru fondator în crearea BATM.
24 februarie 2009
Lista firmelor din grupul de iniţiativă pentru crearea Biroului de Audit al Tirajelor din Moldova:
Editori de presă:
1. PRI Spros i Predlojenie SRL (SP)
2. Asociaţia Presei Independente
3. Ziarul de Gardă SRL
4. PP Timpul de dimineaţă
5. IP săptămânală Florile Dalbe
6. PP Observatorul de Nord SRL
7. PP Cuvântul SRL
8. Jurnal de Chişinău SRL
9. PP Unghiul SRL
10. SC Megan-TV SA
11. New Media Group
12. Centrul de Investigaţii Jurnalistice
13. PP Vremea Remonta SRL
14. PPI Cuvântul Liber ÎI
15. PP Business-Info SRL
16. Estorial SRL (Novii Dom)
17. ÎM Media Reserve SRL (Antenna)
Agenţii de publicitate:
18. APROM Grup SRL
19. Patriot Studio SRL
20. Business-TV Media SRL (Agenţia de Relaţii Publice „Profile”)
21. Business Elita SRL
22. Indigo Ogilvy SRL
23. Asociaţia Agenţiilor de Publicitate din Moldova
24. Synergy Eur-Est
25. Centrul de Businss SRL (Cimişlia)
26. MediaFocus SRL
27. Galartmedia SRL
Clienţi de publicitate:
28. Montajautomatica SA (Zikkurat)
29. Orange Moldova SA
30. Aproservice – X SRL (Xerox Moldova)
31. ÎM Sun Communications SRL
32. FPC Bioprotect SRL
33. SC Rumeon SRL
Firmele care au declarat că sunt interesate de existenţa Biroului de Audit al Tirajelor din Moldova:
34. Makler SRL
35. Komsomolskaia Pravda Basarabia SRL
Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33