Nume
Parola
Vizualizări: 7894
Al doilea an consecutiv Mobiasbanca – Groupe Société Générale este cea mai activă bancă din Moldova
Chisinau, 25 Februarie 2009 — La 29 ianuarie curent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a organizat conferinţa cu genericul <i>"Criza de lichiditate şi impactul acesteia asupra finanţării comerţului în Europa Emergentă şi CSI"</i>. Evenimentul a avut loc la oficiul central al BERD, la Londra, Marea Britanie, reunind bănci-participante la Programul de Facilitare a Comerţului (TFP) din diverse ţări. În cadrul conferinţei au fost înmânate premii pentru cele mai active bănci din anul 2008, Mobiasbanca fiind nominalizată, pentru al doilea an consecutiv, ca cea mai activă bancă de finanţare a comerţului din Republica Moldova. <i>“Acest premiu înseamnă recunoaşterea eforturilor noastre de sprijinire a afacerilor de succes din Moldova. Faptul că suntem nominalizaţi al doilea an consecutiv, demonstrează sprijinul nostru permanent acordat companiilor din ţara noastră şi promovării comerţului exterior”</i>, relevă Dmitri Predius, director corporate banking la Mobiasbancă – Groupe Société Générale. Programul de Finanţare a Comerţului al BERD are ca scop promovarea comerţului extern în Europa de sud-est şi CSI (ţările de operare ale BERD). Mobiasbanca activează în cadrul Programului de Facilitare a Comerţului începând cu anul 2002, eliberând garanţii, acreditive, acreditive stand-by companiilor care activează în domeniul comerţului exterior în republică şi a fost aleasă de către BERD pentru reputaţia bună creată în faţa investitorilor străini şi a instituţiilor financiare de peste hotare.

Autor: BC \"Mobiasbanca - Groupe Societe Generale\" S.A.

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă