Nume
Parola
Vizualizări: 8283
Detalii despre Forumul IT organizat, în premieră, de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Bălți, 15 Mai 2019 — Forumul de orientare profesională în IT organizat, în premieră, sâmbătă, 18 mai 2019, de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), va reuni spicheri de la renumite companii și asociații din țară și de peste hotare cum ar fi Amazon Iași, Endava Chișinău și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

La eveniment sunt așteptați să participe peste 200 de invitați din nordul Republicii Moldova: reprezentanți ai mediului de afaceri din domeniul IT; cadre didactice și științifico-didactice, studenți și elevi de la instituțiile de învățământ preuniversitar, profesional tehnic și universitar din zona de nord a republicii; experți IT și jurnaliști.

Primul Forum IT de la Bălți este organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională (CDSI) al USARB, în parteneriat cu Consiliile raionale din regiunea de nord a Republicii Moldova, companiile IT locale ATehno, USA Link System, Merax Soft și AMSoft Group. Evenimentul este finanțat de Proiectul de Competitivitate al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare și compania CodeFactory Chișinău. Forumul IT este sprijinit informațional de TVR Moldova, TV Nord, BTV, ziarele „SP” și „Ziarul Nostru”.