Nume
Parola
Vizualizări: 6108
Universitatea din Bălți consemnează 72 de ani de la înființare printr-o conferință științifico-practică
Bălți, 12 Octombrie 2017 — Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) împlinește, la 12 octombrie a.c., 72 de ani de la înființare și desfășoară, în context, Conferința științifico-practică cu participare internațională cu genericul „Tradiție și inovare în cercetarea științifică”.

La Conferință participă mai bine de 120 de reprezentanți ai mediului academic din țară și de peste hotare, reprezentanți ai unor instituții de cercetare, instituții publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sectorului asociativ.

În deschiderea evenimentului, rectorul USARB, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim a declarat că în condițiile actuale Universitatea din Bălți trebuie să aplice noi abordări și să se implice mult mai mult în cercetări științifice, formând parteneriate internaționale în acest sens.

Globalizarea cu care se confruntă lumea ne indică că trebuie să profităm mai mult de oportunitățile pe care ni le oferă sistemul educațional internațional. Cred că Universitatea noastră trebuie să se facă mai prezentă în afara țării, pe de o parte, și să creeze, pe de altă parte, școli științifice de rezonanță aici, la Bălți, pentru a spori prestigiul și imaginea instituției, a declarat Ion Gagim.

Conferința științifico-practică „Tradiție și inovare în cercetarea științifică” este organizată de USARB în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională „Nord” (ADR Nord).

Directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu a declarat că dezvoltarea instituțiilor educaționale superioare și medii de specialitate, precum și consolidarea infrastructurii regionale de cercetare, inovare și transfer tehnologic poate să impulsioneze şi să accelereze dezvoltarea regiunii, va crea premize pentru atragerea investiţiilor şi dezvoltarea afacerilor în regiune.

După deschiderea oficială a evenimentului, participanții s-au divizat în conferințele tematice: Colloquia Professorum „Tradiție și inovare în cercetarea științifică”, ediția a VII-a, și Conferința regională „Competitivitate economică prin specializare regională”. De asemenea, în cadrul Conferinței au avut loc lansări de carte, au fost prezentate studii și lucrări științifice.

Notă pentru editori:

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost fondată în 1945, având inițial denumirea de Institut Învăţătoresc cu două facultăţi. În prezent, în cadrul USARB funcționează patru facultăți cu 15 catedre, care oferă o gamă variată de programe de studii: 50 la ciclul licență, 30 la ciclul master și opt la ciclul doctorat. Procesul educațional este asigurat de cca 300 de cadre didactice, dintre care 130 de doctori şi doctori habilitaţi, conferențiari și profesori universitari. În cei 72 de ani de activitate neîntreruptă, USARB a pregătit peste 60 de mii de specialiști în diferite domenii.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă