Nume
Parola
Vizualizări: 3675
A fost aprobat Programul regional sectorial în domeniul dezvoltării infrastructurii de sprijin al afacerilor
Ialoveni, 20 Septembrie 2017 — Membrii Consiliului s-au întrunit astăzi într-o ședință pentru a pune în discuție și a aproba un șir de documente importante care vor asigura dezvoltarea durabilă a regiunii pentru perioada următoare. Cei prezenți la ședință au audiat informațiile cuprinse în agendă și au supus votului documentele ce urmau să fie aprobate.
În deschiderea ședinței, Viorel Jardan, director ADR Centru a menționat: „Prezența la ședințe este punctul vulnerabil al consiliului iar ADR depune eforturi maxime ca CRD să devină și mai funcțional”.
Igor Malai, Şef-adjunct Direcţie generală dezvoltare regională din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a salutat participanții la ședință, exprimîndu-și recunoștința pentru activitatea Consiliului. Tot aici reprezentantul MADRM a vorbit despre buna colaborare dintre minister, ADR Centru și reprezentanții Grupurilor de Lucru din regiune care prin eforturi comune au reușit elaborarea a 4 Programe Regionale Sectoriale și a portofoliilor de proiecte pentru Regiunea Centru. „Este o premieră procesul de implementare concomitentă a 39 proiecte, se muncește mult și se obțin rezultate frumoase” a mai adăugat Igor Malai.
Unul dintre cele mai importante documente strategice aprobate astăzi a fost Programul regional sectorial în domeniul dezvoltării infrastructurii de sprijin al afacerilor. Proiectul documentului a fost supus consultărilor publice și îmbunătățit în urma tuturor propunerilor parvenite din teritoriu pentru ca în final să avem un document calitativ și reprezentativ. Programul Regional Sectorial în domeniul dezvoltării infrastructurii de sprijin al afacerilor poate fi consultat pe pagina oficială a Agenției www.adrcentru.md.
Directorul ADR Centru a prezentat raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională Centru 2016-2020 în semestrul I al anului 2017 și raportul cu privire la implementarea proiectelor în perioada ianuarie-septembrie 2017.
Anatolie Dimitriu, membru CRD, președinte al Consiliului Raional Ialoveni, a prezentat Regulamentul cu privire la formarea Comisiilor Regionale Sectoriale (CRS) în domeniile aprovizionare cu apă și canalizare și managementul deșeurilor solide. Acest subiect a fost discutat pe larg iar într-un finals-a decis că fiecare raion va delega cîte un reprezentant și urmează a se decide componența nominală a comisiilor.
La ședința de astăzi au participat 27 din 52 de membri ai CRD Centru, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ADR Centru și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei(GIZ).