Vizualizări: 2066
La Duruitoarea Veche, Râșcani, au fost construite încă 6,5 km de rețele de canalizare
Costești, Râșcani, 4 August 2016 —
Rețelele de canalizare construite au fost recepționate miercuri, 3 august, de o comisie formată din autorități locale și raionale, reprezentanți ai ADR Nord și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), reprezentanții firmei care a efectuat lucrările și conducători de instituții publice din raionul Râșcani. Potrivit comisiei de recepție, al cărui președinte a fost desemnat primarul orașului Costești, Nelu Glasu, nu au fost înregistrate obiecții în privința rețelelor de canalizare construite de S.R.L. „Uralis”.
Tot miercuri, reprezentanții ADR Nord au vizitat șantierul stației de epurare din orașul Costești, aflată în proces de construcție în cadrul aceluiași proiect-pilot. Menționăm că recepția finală a rețelelor de canalizare din Duruitoarea Veche este planificată pentru luna septembrie curent, după finalizarea lucrărilor de construcție a stației de epurare din Costești. Atunci, o comisie specială va verifica cum funcționează întregul sistem.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut, în rezultatul realizării celui de-al patrulea subproiect din cadrul proiectului-pilot de la Râșcani, sistemul de canalizare din orașul Costești a fost extins cu 10,99 km. Pe lângă asta, au fost construite 354 de cămine și create condiții de conectare la sistem pentru 450 de gospodării.
În cadrul primei etape de implementare a proiectului-pilot din raionul Râșcani, sătenii din Duruitoarea Veche s-au ales cu sistem centralizat de aprovizionare cu apă potabilă și cu o porțiune construită a rețelelor de canalizare. Pentru că Guvernul Germaniei a extins finanțarea pentru acest proiect, a devenit posibilă construcția integrală a sistemului de canalizare. În acest context, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și-a exprimat recunoștința față de partenerii externi pentru suportul acordat.
Lansat la sfârșitul anului 2011 și implementat în mai multe etape, proiectul-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani” este realizat de ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de GIZ. Potrivit MSPL, valoarea totală a proiectului-pilot din raionul Râșcani este de 1.117.306 de euro (inclusiv, investiți germane – 1.103.431 de euro, contribuția locală – 13.875 euro).
www.adrnord.md
În satul Duruitoarea Veche, raionul Râșcani, au fost finalizate lucrările de construcție a sistemului de canalizare, etapa a doua, cu o lungime de 6,5 km, dintre care 4 km – rețele de canalizare gravitațională și 2,5 km – rețele de canalizare sub presiune. Valoarea lucrărilor, efectuate de S.R.L. „Uralis”, se cifrează la 2,47 de milioane de lei. Astfel, în rezultatul finalizării celui de-al cincilea subproiect din cadrul proiectului-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani”, au fost asigurate condiții de conectare la serviciul de canalizare pentru 170 de gospodării din satul Duruitoarea Veche, unde locuiesc aproximativ 380 de oameni.
Rețelele de canalizare construite au fost recepționate miercuri, 3 august, de o comisie formată din autorități locale și raionale, reprezentanți ai ADR Nord și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), reprezentanții firmei care a efectuat lucrările și conducători de instituții publice din raionul Râșcani. Potrivit comisiei de recepție, al cărui președinte a fost desemnat primarul orașului Costești, Nelu Glasu, nu au fost înregistrate obiecții în privința rețelelor de canalizare construite de S.R.L. „Uralis”.
Tot miercuri, reprezentanții ADR Nord au vizitat șantierul stației de epurare din orașul Costești, aflată în proces de construcție în cadrul aceluiași proiect-pilot. Menționăm că recepția finală a rețelelor de canalizare din Duruitoarea Veche este planificată pentru luna septembrie curent, după finalizarea lucrărilor de construcție a stației de epurare din Costești. Atunci, o comisie specială va verifica cum funcționează întregul sistem.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut, în rezultatul realizării celui de-al patrulea subproiect din cadrul proiectului-pilot de la Râșcani, sistemul de canalizare din orașul Costești a fost extins cu 10,99 km. Pe lângă asta, au fost construite 354 de cămine și create condiții de conectare la sistem pentru 450 de gospodării.
În cadrul primei etape de implementare a proiectului-pilot din raionul Râșcani, sătenii din Duruitoarea Veche s-au ales cu sistem centralizat de aprovizionare cu apă potabilă și cu o porțiune construită a rețelelor de canalizare. Pentru că Guvernul Germaniei a extins finanțarea pentru acest proiect, a devenit posibilă construcția integrală a sistemului de canalizare. În acest context, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și-a exprimat recunoștința față de partenerii externi pentru suportul acordat.
Lansat la sfârșitul anului 2011 și implementat în mai multe etape, proiectul-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani” este realizat de ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de GIZ. Potrivit MSPL, valoarea totală a proiectului-pilot din raionul Râșcani este de 1.117.306 de euro (inclusiv, investiți germane – 1.103.431 de euro, contribuția locală – 13.875 euro).
www.adrnord.md
Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33