Vizualizări: 3850
Campania de informare a regiunilor Nord şi Centru despre impactul integrării europene, la final
13 Octombrie 2015 — Peste o mie de cetăţeni din localităţile din nordul şi centrul Moldovei au fost informaţi timp de 8 luni şi au participat la dezbateri publice, expoziţii şi alte prezentări privind impactul şi beneficiile integrării europene a Republicii Moldova. Activităţile sunt parte a unui proiect amplu, sub forma unei campanii de informare, implementat de FHI 360 cu sprijinul USAID. Marţi, 13 octombrie, experţii proiectului, dar şi coordonatorii regionali s-au întrunit în cadrul unei şedinţe de evaluare şi totalizare pentru a trece în revistă rezultatele, impactul, impedimentele, dar şi pentru a puncta recomandări pentru îmbunătăţirea activităţilor ulterioare şi pentru a asigura continuitatea acestora, transmite IPN.
Lilia Porumb, coordonatoare de programe Centrul CONTACT, a declarat că proiectul a fost implementat în 5 localităţi din nord şi în 5 localităţi din centrul Moldovei, printre care Ocniţa, Briceni, Teleneşti, Străşeni, Donduşeni etc. Principalele scopuri reprezintă conştientizarea de către cetăţenii din aceste regiuni a impactului pozitiv al integrării europene asupra situaţiei social-economice, dar şi familiarizarea cu proiectele europene realizate în aceste regiuni şi impactul lor asupra comunităţilor în care locuiesc.
Coordonatoarea a menţionat că în cadrul proiectului au fost organizate 22 de dezbateri publice privind proiectele europene desfăşurate, dar şi beneficiile continuării parcursului european al Moldovei. Dezbaterile au fost organizate în localuri publice, iar printre invitaţi se numără lideri de opinie, reprezentanţi mass-media, funcţionari publici, lideri de ONG, membri ai grupurilor locale de iniţiativă, antreprenori, femei, tineri şi persoane din grupuri socialmente vulnerabile etc.
De asemenea, au fost inaugurate 12 expoziţii itinerante cu durata de o zi, desfăşurate în locurile publice din comunităţile-ţintă unde au fost instalate panouri informaţionale însoţite de comentariile experţilor locali. În timpul expoziţiilor, 2 experţi au purtat discuţii în aer liber cu cetăţenii din localitate. În perioada de implementarea au fost editate şi distribuite circa 5 mii de exemplare de aşa-numite „paşapoarte” care conţin descrierea proiectelor implementate în regiune şi a impactului acestora asupra cetăţenilor. La fel, au fost editate circa 6 mii de exemplare pliante despre proiect.
Doina Ipatii, manager PR şi comunicare FHI 360 Moldova, a declarat că această campanie a implicat efortul a mai multor ONG-uri şi experţi din diferite domenii, în aşa fel încât mesajul pentru cetăţeni să fie transmis într-un mod cât mai accesibil şi explicit, iar lucrul direct cu beneficiarul a asigurat un impact imens. Totodată, Doina Ipatii a menţionat că pe alocuri au existat şi dificultăţi generate de evenimentele sociale şi politice care au coincis cu implementarea proiectului şi care au stârnit nemulţumire în rândul cetăţenilor vizavi de vectorul european.
Experţii-facilitatori din cadrul proiectului, printre care jurnalişti, lectori universitari, oameni de ştiinţă, au declarat că această campanie le-a oferit oportunitatea de a comunica direct cu oamenii şi de a cunoaşte care sunt viziunile la nivel de diferite vârste, localităţi. Potrivit lor, beneficiarii din regiunea de nord au dat dovadă de o mai mare reticenţă şi scepticism în ceea ce ţine de vectorul european al Republicii Moldova. În opinia experţilor, oamenii se ghidează de stereotipuri formate ca rezultat al manipulărilor, inclusiv prin intermediul mass-media ruseşti.
Experţii consideră că, odată cu desfăşurarea acestor activităţi, nivelul de informare a cetăţenilor privind proiectele europene şi beneficiile integrării europene a crescut. În opinia lor, ulterioarele activităţi ar trebui orientate prioritar spre tineri, pentru că s-a constat că anume acest public este unul dezorientat în ceea ce ţine vectorul extern al ţării, dar şi în ceea ce ţine de beneficiile în cazul integrării în UE. Totodată, experţii consideră că cele mai eficiente activităţi sunt cele în care sunt prezentate exemple concrete şi în acest sens mass-media locală are un rol imens.
Proiectul „Campanie de informare şi sensibilizare a publicului din regiunile nord şi centru despre impactul şi beneficiile integrării europene a Republicii Moldova” a fost derulat în perioada 15 februarie-14 octombrie 2015. Finanţatorul proiectului este Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33