Nume
Parola
Vizualizări: 2701
PREMIERĂ. Întreprinderea de Stat CRIS “Registru” este certificată în domeniul managementului calităţii şi al securităţii informaţionale
CHIŞINĂU, 30 August 2012 — Întreprinderea de Stat CRIS “Registru” a obţinut pentru prima data două certificate de conformitate standardelor internaţionale: Certificatul de Conformitate a Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 (Sisteme de management al calităţii. Cerinţe) şi Certificatul de Conformitate a Sistemului de Management al Securităţii Informaţiei - ISO/IEC 27001:2005 ( Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Sisteme de management al securităţii informaţionale. Cerinţe).

Certificatele au fost înmânate astăzi directorului general al ÎS “CRIS “Registru” Sergiu Railean de către Victor Grecean, auditor-şef al companiei „Rina Simtex”. Întreprinderea este una dintre puţinele instituţii din Republica Moldova care a fost certificată în baza unui audit extern.
Certificarea sistemului de management al calităţii s-a desfăşurat în câteva etape: intervievarea şefilor de departamente şi a angajaţilor întreprinderii din toate departamentele, verificarea tuturor documentelor relevante pentru modul de desfăşurare a proceselor în cadrul companiei, auditul intern al proceselor .
În cadrul ceremoniei oficiale, s-a menţionat că obţinerea certificatelor de conformitate internaţională ISO, care contribuie la sporirea autorităţii întreprinderii şi la atragerea investiţiilor , este rezultatul muncii asidue a colectivului . Directorul general al ÎS CRIS “Registru” Sergiu Railean a mulţumit pentru aprecierea înaltă a activităţii întreprinderii şi a dorit angajaţilor noi realizări în activitatea profesională.
Auditorul-şef al companiei „Rina Simtex” Victor Grecean a ţinut să specifice că pe parcursul a trei ani va fi efectuat auditul de supraveghere, iar peste trei ani se face recertificarea.
Scopul standardului internaţional ISO 9001:2008 este aplicarea unui sistem de management al calităţii în interiorul companiilor, ceea ce înseamnă că principalul obiectiv al acestora îl reprezintă calitatea şi toate aspectele interne ale companiei (performanţele proceselor, competenţa personalului, produsele, serviciile, etc), care sunt îmbunătăţite în mod continuu.

Implementarea unui sistem de management al securităţii informaţiei conform cerinţelor ISO/IEC 27001:2005 asigură respectarea strictă a cerinţelor cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, conferă siguranţă, confidenţialitate, integritate şi disponibilitate resurselor informaţionale ale întreprinderii şi garantează protejarea informaţiei de accesul nesancţionat.
Potrivit practicii internaţionale, conferirea certificatelor ISO este o dovadă a stabilităţii şi siguranţei întreprinderii, a faptului că întreprinderea dispune de tehnologii moderne şi specialişti calificaţi, o garanţie a acordurilor de colaborare cu agenţii economici, a calităţii serviciilor prestate, un instrument de imagine recunoscut în businessul mondial.