Vizualizări: 6784
„Trainingul Mare” în sănătatea adolescenţilor pentru 1000 de medici, asistente medicale şi profesori din Republica Moldova
Holercani, 2 Iulie 2012 — Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău şi Asociaţia „Sănătate pentru tineri”, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, demarează, la 2 iulie 2012, un ciclu de traininguri privind sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor.
Seria de traininguri mai este numită şi „Trainingul Mare”, pentru că se desfăşoară timp de 25 de zile şi este organizată pentru 971 de cadre medicale şi profesori din localităţile raioanelor Soroca, Edineţ, Cimişlia şi Călăraşi. Acesta este primul ciclu de traininguri de sporire a capacităţilor în acest domeniu la nivel raional, planificându-se instruirea, după acelaşi program, a specialiştilor din toate raioanle ţării.
Acest ciclu de traininguri include cursul „Conduita integrată a sănătăţii adolescenţilor” (1-18 iulie 2012), de care vor beneficia 632 medici de familie şi asistente medicale din sectorul de asistenta medicala primară și cursul „Promovarea sănătăţii adolescenţilor” (15-25 iulie 2012), de care vor benefica 339 persoane resursă din şcolile din cele 4 raioane – psihologi, asistente medicale din școli, profesori şi alte cadre didactice.
„Scopul acestor traininguri este, în final, de a spori accesul adolescenților, în special celor din mediul rural, la servicii de sănătate adaptate nevoilor lor. Toate acestea pot fi realizate prin sporirea cunoştinţelor în domeniul sănătăţii adolescenţilor şi formarea unor deprinderi de comunicare mai eficientă cu adolescenţii a specialiştilor din sectorul medical şi educaţional”, afirmă Dr. Galina LEŞCO, Şefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”.
„Trainingul Mare” este organizat de Centrul „Neovita” şi Asociaţia „Sănătate pentru Tineri” în cadrul proiectului „Generaţie sănătoasă”, realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi susţinut de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Subiectele „Trainingului Mare”:
1. Importanţa sănătăţii adolescenţilor pentru sănătatea publică.
2. Adolescenţii şi tinerii cu nevoi speciale şi în stare de vulnerabilitate.
3. Standardele de calitate pentru Serviciile de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT).
4. Reţeaua de referinţă SSPT.
5. Dezvoltarea bio-psiho-socială a adolescenţilor.
6. Particularităţile interacţiunii dintre prestatorul de servicii de sănătate şi adolescent.
7. Importanţa respectării confidenţialităţii şi intimităţii.
8. Dereglările în dezvoltarea pubertară. Stările tranzitorii în adolescenţă.
9. Problemele sănătăţii sexual-reproductive (HIV/SIDA, sarcina precoce, etc.)
10. Problemele sănătăţii mentale (adicţii, violenţă, suicid, etc.).
11. Dereglările de nutriţie.
Echipele de moderatori:
I. Călăraşi: Galina Ciobanu, Larisa Şevciuc, Veronica Chiriac, Elena Cuza (Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „VITA-LONGA” din Călăraşi, Centrul Medicilor de Familie Călăraşi)
II. Soroca: Tatiana Morari-Rusnac, Lucretia Trofimova, Iulia Pîlrlii, Valentina Iavorschi (Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Tineri pentru Tineri” din Soroca, Centrul Medicilor de Familie Soroca)
III. Edineţ: Ecaterina Sorocan, Nicolae Samcov, Marina Guc, Tatiana Busuioc (Centrul de sănătate prietenos tinerilor „Salve!” din Edineţ, Centrul Medicilor de Familie Edineţ)
IV. Cimişlia: Svetlana Moroz, Ludmila Capcelea, Alexandru Ceban, Ion Brodetchi. (Centrul de sănătate prietenos tinerilor „Pro-Viaţa” din Cimişlia, Centrul Medicilor de Familie Cimişlia)
Echipa de supervizori:
Natalia Gandrabur, Larisa Chirev, Anastasia Doroftei, Nadejda Bordian (Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor, „Neovita”, Chişinău).
Contacte:
Galina LEŞCO,
preşedinta Asociaţiei „Sănătate pentru Tineri”,
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md
# # #
Informaţie de context:
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 70 la sută dintre decesele premature la adulţi sunt în general cauzate de deprinderi iniţiate în timpul adolescenţei. Ţinând cont de aceste statistici, Ministerul Sănătăţii a demarat în 2011 procesul de extindere a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT) la nivel naţional. Aceasta presupune crearea Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor (SSPT) în toate raioanele Republicii Moldova. Astfel, Compania Naţională de Asigurări în Medicină finanţează, începând cu 2012, serviciile respective nou-create în toate raionale ţării. Eforturile Guvernului în cadrul acestui proces sunt susţinute de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) prin intermediul proiectului „Generaţie Sănătoasă”.
La sfârşitul primei etape a proiectului (2011-2013) sunt implementate principalele documente de reglementare, un sistem îmbunătăţit de monitorizare şi evaluare, mecanismele financiare relevante, curriculumul adaptat pentru Universitate şi Colegiu, protocoalele şi îndrumările de bază pentru asigurarea extinderii serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor şi prestării durabile a acestor servicii.
Până la sfârşitul primei faze, în martie 2014, serviciile de sănătate prietenoase vor fi prestate, cu suportul proiectului, la nivelul asistenţei medicale primare în 16 raioane (45%). Pentru realizarea acestui scop, profesioniştii din aceste 16 raioane sunt instruiţi în prestarea serviciilor de sănătate prietenoase, adică adaptate nevoilor adolescenţilor şi tinerilor.

Autor: Asociația „Sănătate pentru Tineri”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33