Vizualizări: 3545
Cuconadă de Sfîntul Andrei la penitenciarul pentru femei de la Rusca
Chisinau, 13 Decembrie 2010 — Tradiţiile sărbătorii de Sfîntul Andrei nu sunt date uitării nici la penitenciarul de femei. În ajunul acestei sărbători condamnatele penitenciarului de la Rusca s-au reunit în cadrul unui spectacol de zile mari, organizat de Fundaţia „Viorica Nagacevschi”, invitaţii căreia, interpreţi, actori, psihologi şi alte personalităţi au venit pentru a le reda adevăratul spirit de sărbătoare femeilor care îşi execută pedeapsa în acest penitenciar.
Evenimentul organizat cuprinde şi o şedinţă de consiliere psihologică pentru femeile din penitenciar. Astfel, un grup de psihologi, împreună cu Angelina Tănase, le vor prezenta deţinutelor cunoştinţe şi tehnici de comunicare non-conflictuală şi soluţionare de probleme, stimulîndu-le autocunoaşterea şi dezvoltarea personală, pentru a preveni anumite probleme emoţionale şi de comportament ale acestora.
De asemenea, în această zi a fost organizat şi un concert susţinut de un grup de interpreţi autohtoni: Janet Erhan, Laurenţiu Popescu, dar şi a unui grup de actori de la teatrul „Guguţă” care au adus femeilor în dar mai multe colinde şi urături de sărbători.
Pe lîngă programul artistic, Fundaţia „Viorica Nagacevschi” a venit şi cu o impunătoare donaţie de carte de limba română pentru condamnate, care cuprinde peste 1000 de titluri.
La Penitenciarul nr. 7 Rusca îşi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate circa 270 de femei condamnate.
Notă: Ideea organizării evenimentului dat aparţine dnei Viorica Nagacevschi, notar, textier şi director al fundaţiei cu acelaşi nume. Scopul activităţii este atît readucerea valorilor populare legate de sărbătoarea Sfîntului Andrei, cît şi oferirea unei mici sărbători femeilor aflate în detenţie.

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33