Nume
Parola
Vizualizări: 2182
Declaraţia Asociaţiei primarilor din raionul Orhei În legătură cu afirmaţiile făcute de către ex-ministru Guznac la conferinta de presa din data de 2 noiembrie 2009
Orhei, 6 Noiembrie 2009 — Asociația Primarilor din raionul Orhei care întruneşte reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare şi extra parlamentare din Republica Moldova isi exprimă  dezacordul si profunda indignare fata de declarațiile făcute de către dl. V. Guznac, cu aluzie la încălcările primăriilor din raionul Orhei. Consideram aceste acuzații neîntemeiate, lipsite de argumente şi probe,  bazate în exclusivitate pe interesele politice şi personale ale persoanelor care le promovează. În special, dorim să aducem la cunoştinţa opinie publice următoarele:

1.   Considerăm că Dl. Guznac nu are nici un drept material şi moral să deplângă lichidarea Ministerului Administraţiei Publice Locale, deoarece anume odată cu venirea lui în funcţia de Ministru, această instituţie s-a transformat într-un organ extrem de politizat, docil în totalmente guvernări, de opresiune asupra autorităţilor locale şi practic fără careva capacităţi de a soluţiona problemele APL. În loc ca să asiste autorităţile locale, să promoveze cu adevărat drepturile şi interesele autorităţilor locale, să contribuie la crearea unui cadru legal corespunzător şi consolidarea autonomiei locale etc.,  acest minister de fapt s-a transformat într-o unealtă docilă şi extrem de politizată a guvernării anterioare, funcţia de bază a căreia a devenit controlul şi presiunea asupra autorităţilor publice locale. Printre multiplele dovezi in acest sens fiind menţionate: numirea în funcţiile de conducere a fostelor Direcţiilor Teritoriale de control administrativ a persoanelor după criterii politice (în fotolii de conducători ai acestor direcţii fiind plasaţi foştii preşedinţi de raioane şi lideri de partid), blocarea reformei administraţiei locale începând cu anul 2007 odată cu înfrângerea catastrofală în alegerile locale a partidului de guvernământ, blocare implementării legilor privind descentralizare administrativă şi administraţiei local, tărăgănarea implementării legii privind dezvoltarea regionale, lipsa de iniţiativă etc. Ţinem să repetăm încă o data că toate aceste lucruri precum şi multe altele, s-au accentuat anume odată cu venirea Dlui Guznac în fruntea ministerului.

2. Considerăm fariseică grija Dlui Guznac şi a colegilor săi faţă de situaţia în domeniul administrației publice locale şi deplângerea de către ei a ministerului administraţiei publice locale. Deoarece anume în perioada guvernării respective, situaţia în domeniul APL nu numai că nu s-a îmbunătăţit dar din contra s-a înrăutăţit considerabil şi fără precedent:  autorităţile locale au fost lipsite de capacităţi funcţionale şi financiare reale, au devenit în totalmente dependente de autorităţile centrale şi raionale, au fost divizate după criterii politice, presiunile administrative, controalele şi dosarele penale, arestările neîntemeiate etc.  au devenit un instrument principal de „convingere” din partea autorităţilor centrale etc. Toate aceste afirmaţii, se confirmă cu lux de amănunte prin rapoartele experţilor naţionali şi mai ales de cele ale instituţiilor europene, din care rezultă cu certitudine că perioada din ultimii 8 ani, a fost una din cele mai grele pentru APL.  Prin urmare, considerăm pe deplin justificată lichidarea MAPL, autoritate, rolul şi utilitatea căruia au fost reduse la maximum anume de către dlui Guznac şi colegii săi.

3. Cu referire la cazul nostru, dorim sa relatam următoarele: din momentul formarii MAPL, reprezentantul in teritoriu a regiunii Orhei, d. Ion Nasalciuc, care la rândul sau era si este prim-secretar al Partidului Comuniștilor din r. Orhei, nu a avut nici o întrunire cu reprezentanții APL de nivelul I si II, nu a organizat vizite in teritoriu, etc. Conlucrare intre APL de nivelul I si II si serviciile desconcentrate nu exista din motivul ca dl. Nasalciuc nu considera oportun sa faciliteze aceasta. Plus la toate, in perioada electorala, Nasalciuc, împreuna cu dl. Guznac, care era responsabil in cadrul Part. Comuniștilor pe r. Orhei, duceau locuitorii satelor in eroare, declarând ca defalcările de la bugetul de stat s-au realizat 100%, iar vina ca banii nu ajung o poarta APL de nivelul I si II. Toate adunările petrecute de acești 2 reprezentanți ai PC erau păzite de către Comisariatul de Politie Orhei si oamenii erau presați sa vorbească doar ceea ce era in interesul partidului

4. Considerăm că declaraţiile obraznice, denigratoare  şi lipsite de temei ale fostului ministru al MAPL pe care un demnitar de stat nu poate să-şi permită să le facă, cât de angajat politic nu ar fi,  reprezintă o încercare jalnică de reglare de conturi cu primarii care la timpul său, dar mai ales în campaniile electorale, nu au acceptat şi nu au permis ca presiunile administrative şi politice exercitate să domine convingerile şi bunul simţ a lor.  În acest sens, menţionăm că primarii vizaţi în afirmaţiilor lui Guznac au refuzat de a se implica in campania electorala cu partidul pe care acest întotdeauna l-a reprezentat. Iar dl. Nasalciuc era atât de încrezut in propriile forte si in victoria partidului sau în raionul Ohei, incit nici nu considera de cuviința sa discute cu primarii din raion de la egal la egal. Plus la toate, a angajat in funcţiile din cadrul oficiului rude, dând dovada de cumătrism.

5. Acuzațiile false si neîntemeiate ale lui Guznac, de fapt provin din motivul eliberării din funcţie a reprezentanţilor Guvernului, care, cum s-a menţionat mai sus, sunt unii din liderii partidului comunist din teritoriile respective. Ceea ce reprezintă un proces firesc, normal şi logic, în opinia noastră. Poate fi înţeleasă deranjarea din partea unor reprezentanți ai fostei guvernări în legătură cu pierderea unor poziţii importante în teritoriu. Însă nu putem accepta formele şi metodele de luptă unde calomnia, minciuna şi denigrarea reprezintă armele principale.

6. Considerăm inadmisibilă modalitatea de prezentare a informaţiei şi declaraţiilor respective ale dl. Guznac de către TRM şi alte mijloace mass-media, care au prezentat ştirea şi declaraţiile respective fără ca să se documenteze şi fără ca să ofere dreptul celor vizaţi la replică şi comentariu. Nu ne miră acest fapt atunci când vorbim despre TRM şi NIT, care niciodată nu au corespuns standardelor prezentării ştirilor, însă ne îngrijorează serios faptul cum au procedat în acest caz alte mijloace mass-media.

Adoptată la şedinţa extraordinară a asociaţiei primarilor din raionul Orhei din 4 noiembrie 2009