Vizualizări: 2042
Întrvedere Filat – Iuşcenco
Chisinau, 9 Octombrie 2009 — Prim-ministrul Vladimir Filat a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Ucrainei Victor Iuşcenco, în cadrul Summit-ului Comunităţii Statelor Independente ce se desfăşoară la Chişinău. În cadrul întrunirii s-a discutat despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale, lansarea de programe sociale pentru cetăţenii ambelor state, alte aspecte.
Preşedintele ucrainean a menţionat că, indiferent de istorie, cele două state au multe valori comune. „Cred că împreună putem soluţiona multe din problemele existente în prezent. Noi optăm pentru stabilirea unui plan de acţiuni privind necesităţile pe care le au cele două state pentru o cooperare strînsă”, a spus Victor Iuşcenco.
Şeful statului ucrainean a menţionat că este necesară organizarea unor întîlniri de lucru, în cadrul cărora ar fi stabilite priorităţile de dezvoltare comune ale Republicii Moldova şi Ucrainei.
„De asemenea, conform datelor noastre, în Ucraina locuiesc circa 200 mii de moldoveni. Cam acelaşi număr de cetăţeni ucraineni locuiesc în Republica Moldova. Noi dorim să susţinem aceşti cetăţeni şi să oferim tinerilor burse de studii în instituţiile superioare de învăţămînt”, a spus Victor Iuşcenco.
Prim-ministrul Vladimir Filat a mulţumit pentru propunerile făcute şi a menţionat că Republica Moldova optează pentru dezvoltarea mai intensă a relaţiilor cu Ucraina.
„Nu ştiu de ce fosta guvernare a neglijat aceste relaţii. Noi dorim să le activizăm, căci împreună putem găsi soluţii necesare ambelor state”, a precizat Prim-ministrul.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina urmează să stabilească o agendă privind întrevederile de lucru şi subiectele ce vor fi discutate.
Serviciul de presă al Guvernului

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33