Vizualizări: 5324
Un avocat din Chişinău este bănuit că ar fi însuşit prin trafic de influenţă 5500 de euro
Chisinau, 2 Octombrie 2009 — Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei continuă să întreprindă acţiuni de prevenire, combatere şi contracarare a actelor de corupţie comise de persoanele implicate în procesul de contribuire la înfăptuire a justiţiei.
Ca rezultat al acestor măsuri, la 28 septembrie curent, ofiţerii Centrului l-a reţinut pe Ion Moraru, avocat al Biroului Individual de Avocaţi cu acelaşi nume.
Investigaţiile au demarat ca rezultat al adresării parvenite din partea unei persoane, care a declarat că în anul 2006 avocatul Ion Moraru a primit de la ea 5000 euro pentru a-i reprezenta interesele în instanţa de judecată în cadrul examinării unui litigiu civil de partaj al averii, obiect al căruia constituie o casă bătrînească.
În momentul în care litigiul a ajuns spre examinare în Curtea Supremă de Justiţie, avocatul Ion Moraru, susţinînd că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Curţii, a extorcat de la declarantă 5500 euro mituirea magistraţilor în vederea adoptării unei decizii în favoarea părţii interesate.
După primirea sesizării despre faptele ilegale comise de avocatul Ion Moraru, întîlnirile acestuia cu declaranta şi discuţiile purtate între ei au fost documentate de ofiţerii Centrului în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei.
Avînd cunoştinţă, datorită profesiei sale, de metodele de documentare a actelor de corupţie, în scopul evitării posibilei documentări în timpul primirii banilor, Ion Moraru nu a luat banii personal, dar a indicat declarantei să transmită cei 5500 de euro unei terţe persoane, care la momentul dat se afla în incinta oficiului, sugerîndu-i ultimei să părăsească sediul. Un timp mai tîrziu, această persoană benevol a predat organului de urmărire penală suma încasată, dînd explicaţii asupra scenariului pus la cale de Ion Moraru.
Avocatul a fost reţinut de către Centru, fiind bănuit de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 326 Cod penal al Republicii Moldova – „trafic de influenţă”.
Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de pînă la 1500 unităţi convenţionale sau puşcărie pe un termen de la 2 la 5 ani.
Amintim că de la începutul anului curent, CCCEC a reţinut 11 avocaţi pentru comiterea unor acte de corupere.
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33