Vizualizări: 3581
2 zile, 2 tineri, 4 crime
Chisinau, 31 Iulie 2009 — Cauza penală privind învinuirea a doi tineri de răpirea mijlocului de transport, şantaj, furt şi circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, a fost remisă în judecată.
Procurorii îi învinuiesc pe 2 tineri de 18 ani, precum că în mai 2009, aflîndu-se în sectorul Ciocana, după ce au consumat băuturi alcoolice, au deposedat o persoană de automobilul de model W-Passat B 5, preţul căruia constituie peste 106 mii lei.
În aceiaşi zi, cu scopul de a estorca şi primi bani de la şoferul automobilului răpit, tinerii l-au lovit de mai multe ori cu pumnii şi după ce au primit de la el 150 lei, l-au ameninţat cu moartea şi au mai cerut 20 mii lei în schimbul automobilului.
A doua zi, aflându-se în automobilul răpit, băieţii au sustras din salonul automobilului un telefon mobil la preţul de 2500 lei, zece lei şi un audioplayer MP 3 la preţul de 560 lei.
La finele aventurilor, la unul din băieţi, în buzunarul drept al blugilor a fost depistată şi ridicată o cutie de chibrituri în care se afla substanţă narcotică - marijuană.
Astfel, timp de 2 zile tinerii au reuşit să comită 4 infracţiuni pentru care riscă ani grei de puşcărie.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33