Nume
Parola
Vizualizări: 1372
Primarul de Colibași, Cahul, Ion Dolganiuc: „Consătenii mei știu că doar acționând împreună, APL și societatea civilă, reușim să avem o localitate de care suntem mândri”
6 Septembrie 2023 — Colibași, Cahul este una dintre cele 32 de localități ale Republicii Moldova în care administrația publică locală împreună cu societatea civilă au identificat și vor pune în practică o inițiativă comună. Localitatea a fost selectată de către CALM în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Ghidați de experții CALM, APL și reprezentanți ai societății civile din Colibași au elaborat un plan strategic ce are ca obiectiv omagierea strămoșilor, îmbunătățirea aspectului centrului localității, dar și protejarea mediului încunjurător. Astfel, pe o suprafață de două ha, teritoriu pe care se află cimitirul vechi al localități și care a fost conservat din 1996, vor fi plantate specii de foioase.

Primarul Ion Dolganiuc susține că acest proiect este interesant și important pentru Colibași prin faptul că oferă oportunitatea de a mobiliza cetățenii la identificarea problemelor locale, de a-i îndruma să vină cu soluții în vederea soluționării acestora și de a-i motiva să fie parte a implementării acestor acțiuni.

„La acest exercițiu participă diverse categorii de persoane, tineri, persoane în etate sau cu necesități speciale etc, ceea ce contribuie la asigurarea incluziunii în procesele democratice. La Colibași avem o rată de participare cetățenească foarte bună în cadrul tuturor inițiativelor. Consătenii mei știu că doar acționând împreună, APL și societatea civilă, reușim să avem o localitate de care suntem mândri. În afară de aceasta, rezultatele și durabilitatea proiectelor sunt mult mai bune doar atunci când punem umărul cu toții”, a explicat alesul local.

Cât privește inițiativa selectată, Ion Dolganiuc susține că suprafața de teren pe care urmează să fie plantați arborii se află în pantă și se produc eroziuni ale solului mai ales atunci când au loc ploi puternice. „Vom crea o oază de oxigen, vom aduce un omagiu străbunilor noștri și vom stopa degradarea structurii solului.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă