Vizualizări: 1588
Reforma în sistemul asistenței sociale „Restart” conține neajunsuri și riscuri majore care pot bloca efectele pozitive urmărite!
25 Iulie 2023 — În cadrul ședinței Guvernului din 19 iulie a fost aprobat proiectul de Lege prin care se modifică mai multe acte normative ce au ca obiectiv reformarea sistemului de asistență socială, intitulată Restart. Este o reformă fundamentală a sistemului prin care se înființează noi structuri regionale care vor fi în subordinea Ministerului Muncii.
CALM remarcă faptul că structurile raionale în domeniul asistenței sociale într-adevăr sunt ineficiente și era necesară reforma în acest domeniu. Însă, potrivit modificărilor propuse de Executiv, aceste structuri, practic, vor fi păstrate, dar apare un nou nivel de management la nivel regional. Astfel, Ministerul Muncii și protecției sociale își propune înființarea a 9 agenții teritoriale de asistență socială în cadrul Agenției Teritorială de Asistență Socială. Totodată, structurile raionale existente vor trece în subordinea autorităților publice centrale.
CALM constată că prin aceste modificări, în sfârșit, se recunoaște că toate competențele în domeniul asistenței sociale sunt ale autorităților publice centrale care, iar prin această nouă reformă, ele sunt delegate doar municipiului Chișinău și UTA Găgăuzia. „APL de nivelul I nu sunt vizate și se pare că nu sunt parte a acestei reforme. Chiar dacă s-au produs modificări în Legea privind administrația publică locală, la capitolul competențe ale Consiliului raional, președintelui de raion în domeniul serviciilor sociale au fost excluse pentru că acestea nu sunt de nivel local. Însă, o astfel de modificare nu s-a produs în ceea ce privește competențele Consiliului local și ale primarului. Deși în Avizul elaborat, CALM a atras atenția la aceste aspecte, nu am fost auziți”, explică experta Cătălina Scorțescu.
În general, scopul reformei este îmbunătățirea guvernanței sistemului asistenței sociale, intenția fiind de a spori accesul populației la servicii sociale. „În Avizul CALM a fost accentuat faptul că nu este clar cum poate fi îmbunătățită guvernanța prin păstrarea unor structuri vechi și adăugând un nou sistem de administrare. Practic, structurile vechi și ineficiente rămân doar că își schimbă subordonarea, dar crește numărul structurilor birocratice și a cheltuielilor de întreținere. Cum putem îmbunătăți un sistem care într-un anumit fel, se îndepărtează de beneficiar? În mod normal, serviciile sociale primare, potrivit Legii, sunt prestate la nivel de comunitate. Acest aspect rămâne, dar nu se intervine pentru a finanța aceste servicii. În cazul acestei reforme inițiate, Guvernul intervine doar la nivelul acestor structuri administrative raionale și regionale”, subliniază Cătălina Scorțescu.
În altă ordine de idei, CALM a atras atenția la intenția periculoasă de a expropria unitățile administrativ-teritoriale de clădirile în care se află structurile ce au ca obiectiv prestarea serviciilor sociale.
„O reformă atât de importantă, fundamentală, este realizată foarte rapid, CALM fiind invitat la o singură ședință de consultare a acestei inițiative în luna aprilie și unde, vocea CALM, practic, nu a fost auzită. Astăzi deja suntem în momentul aprobării acestei inițiative care urmează a fi trimisă în Parlament. Noua structură va fi funcțională începând cu 1 ianuarie 2024.”
În acest sens, CALM amintește că și Ministerul Sănătății a aprobat un regulament cu privire la asistența comunitară integrată, care presupune că la nivel local să fie acordate servicii de sănătate și sociale. CALM a atras atenția asupra faptului că această inițiativă nu poate să aibă succes dacă ea nu va fi finanțată. Intenția Guvernului însă pare a fi plasarea responsabilităților către nivelul local, dar fără a oferi și resursele financiare necesare. „Se recunoaște că vorbim despre niște competențe ale statului în domeniul asistenței sociale și cel al sănătății, care trebuie să fie finanțate din bugetul de stat, dar atunci când vorbim despre implicarea APL de nivelul I, CALM nu prea este auzit că delegarea trebuie să aibă loc împreună cu finanțarea acest competențe. Cu regret, rezultatul acestor reforme poate genera lipsa unor servicii la nivel local, acolo unde acestea în primul rând trebuie să fie acordate și ne temem că și aceste reforme vor rămâne mai mult pe hârtie”, a constatat Cătălina Scorțescu.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33