Miercuri, 16 februarie 2022, în regim online, ADR Nord a organizat o ședință de consultare publică pe marginea proiectului POR Nord 2022-2024. La evenimentul de consultare publică a documentului strategic au participat funcționari de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), autorități publice locale, reprezentanți ai sectorului neguvernamental și ai mediului academic din Regiunea de Dezvoltare Nord, experți locali și naționali. Participanții și-au expus opiniile vizavi de noul document strategic, sugerând mai multe propuneri de completare și perfecționare a POR Nord.
În cadrul discuțiilor, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a trecut în revistă etapele de elaborare a POR Nord 2022-2024, menționând că acesta urmează să fie documentul strategic de bază pentru ADR Nord și autoritățile publice locale din nordul țării în activitățile privind dezvoltarea regională. Șefa ADR Nord le-a mulțumit participanților la întrunirea online pentru contribuție în procesul de elaborare a POR Nord.
La rândul său, șeful Direcției politici de dezvoltare regională a MIDR, Igor Malai, a menționat că noutatea prezentului document strategic este faptul că se axează pe competitivitate și pe dimensiunea economică a dezvoltării regionale. Funcționarul a mulțumit participanților pentru activism și pentru interesul manifestat față de politicile de dezvoltare regională în țara noastră.
Prezentând detalii despre proiectul POR Nord 2022-2024, Mariana Cebotari și Diana Josan, specialiste în planificare la ADR Nord, au precizat că la elaborarea Programului s-a ținut cont de prevederile legislației naționale în vigoare din domeniul specific, dar și din domenii interconectate procesului de dezvoltare regională. Totodată, specialistele ADR Nord au prezentat planul de implementare a POR 2022-2024.POR Nord 2022-2024 a fost elaborat de către specialiștii ADR Nord cu suportul grupului de lucru regional specializat, în componența căruia au fost incluși reprezentanți ai CRD Nord, ai administrațiilor publice locale, ai mediului academic, ai sectorului privat și ai societății civile din RDN. De asemenea, procesul a fost susținut de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
POR Nord 2022-2024 urmează să fie aprobat la următoare ședință a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, care va avea loc în data de 28 februarie 2022. Propunerile de completare și/sau perfecționare a proiectului POR Nord vor fi colectate și analizate de către specialiștii în planificare din cadrul ADR Nord până în data de 25 februarie curent. Proiectul documentului strategic se găsește aici.
Potrivit legislației în vigoare, POR Nord este principalul document de programare elaborat la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Documentul asigură corespondența dintre Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru anii 2022-2028 și intervențiile programate la nivelul regiunii și își propune să contribuie la atingerea obiectivelor SNDR.
www.adrnord.md
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33