Nume
Parola
Vizualizări: 5231
Conferința finală „Împreună cu cetățenii pentru bună guvernare!”
Chișinău, 28 Ianuarie 2021 — Proiectul „Împreună cu cetățenii pentru bună guvernare” Vă invită la conferința finală de schimb de experiență care va avea loc pe 28 ianuarie 2021. Proiectul este implementat de Alianța INFONET și Asociația Cetățenilor cu Inițiativă, în parteneriat cu Fundația Friedrich Ebert, în 5 localități din Republica Moldova, în perioada 1.11.2019 – 31.01.2021, în cadrul Proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS).

Proiectul are drept scop sporirea culturii politice și civice a cetățenilor din mediul rural și promovarea bunei guvernări prin APL responsabile și cetățeni activi, care modelează și îmbunătățesc împreună viața comunităților lor. Proiectul își propune să dezvolte capacitățile Administrației Publice Locale și a grupurilor de cetățeni în domeniul transparenței decizionale, anticorupției și integrității, a procesului participativ de luare a deciziilor; să creeze Coaliții Locale (CL) – structuri durabile ale cetățenilor cu inițiativă pentru participarea lor activă la procesele decizionale și la viața socială a comunității; să sensibilizeze opinia publică privind efectele corupției și importanța bunei guvernări.

Despre experiența proiectului – realizări și provocări – Vă invităm să ne urmăriți și să participați la discuții on-line pe platforma zoom, pe 28 ianuarie 2021, între orele 10.00-13.00.

Pentru a participa, accesați linkul evenimentului - https://us02web.zoom.us/j/82653320068?pwd=SmRDWGo2MG1DY0tLbXI5bmpsbE01Zz09.