Vizualizări: 4879
În 2020, ADR Nord a valorificat 37 milioane de lei din sursele FNDR în cadrul proiectelor de dezvoltare regională și a atras investiții în valoare de 175,2 milioane de lei în Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 12 Ianuarie 2021 — În 2020, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a realizat proiecte de dezvoltare regională și a organizat evenimente al căror principal obiectiv a fost implementarea politicii de dezvoltare regională și promovarea Regiunii de Dezvoltare Nord ca o destinație atractivă pentru investitori. Valoarea totală a investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord se cifrează, în 2020, la circa 212,2 milioane lei, din care 37 milioane lei valorificați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și 175,2 milioane lei – atrași din surse externe.
Proiecte finanțate din FNDR
În 2020, ADR Nord a gestionat 8 proiecte finanțate din FNDR. Întrucât, în cazul unor proiecte, etapa procedurilor de achiziții publice a fost desfășurată repetat, din sumele alocate au fost valorificați 37 milioane lei. Majoritatea proiectelor de dezvoltare regională finanțate anul trecut din FNDR au fost lansate în perioada 2017-2019, surse financiare importante fiind alocate pentru proiectele de aprovizionare cu apă și sanitație.
Indicatori atinși (FNDR)
În rezultatul realizării proiectelor de infrastructură finanțate din FNDR, ADR Nord a obținut în anul 2020 următoarele rezultate:
► 65,6 km de rețele de apeduct construite, după cum urmează: 26,82 km – în cadrul proiectului „Apă pentru viață în regiunea de nord: raioanele Florești și Soroca”, 21,17 km – în cadrul proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I – comuna Cuhnești și comuna Balatina”, 17,6 km – „Modernizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Dondușeni”;
► 1 piață regională angro cu o suprafață de 1113,69 m2 (Râșcani);
► 1 km de drum renovat în domeniul sporirii atractivității turistice (Călărășeuca).
În domeniul Cercetare, inovare și transfer tehnologic se desfășoară lucrări de construcție pentru finisarea a două blocuri ale Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde urmează să fie creat un Centru de inovare și transfer tehnologic.
Proiecte finanțate de Uniunea Europeană
ADR Nord gestionează 5 proiecte de dezvoltare regională (3 în domeniul Aprovizionarea cu apă și canalizare și 2 în domeniul Eficiența energetică a clădirilor publice) finanțate din sursele Uniunii Europene, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova. În cadrul proiectelor finanțate de UE, anul trecut au fost desfășurate proceduri de achiziții publice și au fost semnate contracte în valoare 156,3 milioane lei, după cum urmează:
► 83,86 milioane lei – proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”;
► 35,83 milioane lei – proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești”;
► 19,52 milioane lei – proiectul „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”;
► 17,10 milioane lei – proiectul „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”;
► În cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț” se desfășoară, în prezent, licitații publice.
Din valoarea totală a contractelor semnate în cadrul proiectelor finanțate de UE, anul trecut au fost valorificați 2,89 milioane lei.
Proiecte finanțate din alte surse externe
În 2020, ADR Nord s-a implicat, totodată, în procesul de implementare a 6 proiecte finanțate din alte surse externe:
► Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat, în perioada 2017-2020, de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”. Valoarea totală a proiectului se cifrează la 750.000 de euro (15,7 milioane de lei). În cadrul proiectului, 54 de antreprenori mici și mijlocii din Regiunea de Dezvoltare Nord au beneficiat de granturi în valoare totală de 210.300 euro (cca 4,44 milioane lei) pentru dezvoltarea afacerilor, promovarea serviciilor și produselor sau achiziționarea echipamentelor, în funcție de necesitățile individuale;
► Proiectul „Industrii Creative pentru Noile Economii Urbane în Regiunea Dunării (CINEMA)”, finanțat prin Instrumentul European de Vecinătate. Bugetul total al proiectului CINEMA se cifrează la 3 milioane de euro, din care 100.000 de euro (cca 2,09 milioane de lei) reprezintă bugetul planificat pentru Regiunea de Dezvoltare Nord (50 de mii de euro – prin intermediul ADR Nord și 50 de mii de euro – prin intermediul Primăriei municipiului Bălți);
► Proiectul „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare din Regiunea de Dezvoltare Nord”, în valoare de 488.050 de lei, finanțat prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ Moldova;
► Proiectul „Agricultura ecologică ca promotor pentru dezvoltarea destinației turismului prin branding-ul produselor locale”, în valoare totală de 38.340 USD, implementat în perioada august 2020 – iulie 2021 de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace. Bugetul gestionat de ADR Nord în cadrul proiectului se cifrează la 15.714 USD (270.280 de lei). Din echipa acestui proiect fac parte ADR Nord și compania slovacă Pro4CE. Partenerii proiectului sunt Agenția de Investiții din Republica Moldova și Asociația „ECO-Partener”;
► Proiectul „Dezvoltare economică locală, Benchmarking, planificare strategică, soluții inovative”, în valoare de 13.030 USD (224.116 de lei), finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova;
► Proiectul „Sprijin pentru dezvoltarea regiunilor Moldovei prin îmbunătățirea rezilienței acestora în situații de urgență și atenuarea consecințelor pe termen lung ale COVID-19”, în valoare de 6.255 de euro (130.854 de lei), finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia.
În 2020, valoarea totală a investițiilor străine atrase în regiune prin intermediul ADR Nord se cifrează la circa 175,2 milioane lei.
Planificare
În 2020, ADR Nord a organizat 4 sesiuni de informare pentru autoritățile publice locale de nivelurile I și II, reprezentanți ai instituțiilor publice și alte entități de drept public, precum și entități de drept privat (agenți economici) și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale privind Apelul competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din FNDR. La sesiunile de instruire au participat aproape 300 de beneficiari.
ADR Nord a oferit, pe parcursul anului trecut, suport tehnic pentru elaborarea Programelor de revitalizare urbană a orașului Sângerei în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polone în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL”. De asemenea, orașele Florești și Râșcani și-au manifestat dorința să înceapă elaborarea unor astfel de programe, ADR Nord oferind suport în acest sens.
De asemenea, în colaborare cu SRL „Pro Proiect” & SRL „Inspiro Consulting”, ADR Nord a elaborat studiul „Dezvoltarea lanțurilor valorice pentru sectorul fructelor în Regiunea de Dezvoltare Nord”, care ulterior a fost prezentat autorităților locale din nordul Republicii Moldova. Activitatea a fost sprijinită financiar de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova”, realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation.
Printre cele mai importante publicații editate de ADR Nord anul trecut sunt: „Profilul socio-economic al Regiunii de Dezvoltare Nord (2019)”; culegerea de articole „Provocări și tendințe actuale în cercetarea componentelor naturale și socio-economice ale ecosistemelor urbane și rurale”; studiul „Dezvoltarea lanțurilor valorice pentru sectorul fructelor în Regiunea de Dezvoltare Nord”. Aceste și alte publicații se găsesc AICI.
Monitorizare și evaluare
În luna august a anului trecut, în cadrul ADR Nord a fost creată o secție nouă – Secția monitorizare și evaluare, în vederea monitorizării și evaluării politicii de dezvoltare regională și proiectelor implementate în regiune. Secția nou-creată a evaluat impactul a 10 proiecte de dezvoltare regională implementate, în regiune, în perioada 2011-2013. În acest context, au fost formulate concluzii și recomandări cu privire la relevanța, eficiența, eficacitatea, durabilitatea și impactul proiectelor finanțate din FNDR.
În rezultatul acestui exercițiu, s-a constatat că este necesar de creat și pus în practică un mecanism funcțional, care să contribuie la responsabilizarea beneficiarilor de proiecte finanțate din sursele FNDR, pentru asigurarea durabilității proiectelor implementate.
Evenimente de anvergură
Cel mai important eveniment organizat anul trecut de ADR Nord și partenerii săi a fost cea de-a VI-a ediție a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, desfășurată în perioada 1-20 octombrie 2020 în municipiul Bălți, precum și în mediul online. Prin acest eveniment care a devenit tradițional, am urmărit să promovăm Regiunea de Dezvoltare Nord și să sprijinim actorii regionali în crearea parteneriatelor. Totodată, printre obiectivele celei de-a VI-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord s-au regăsit promovarea potențialului economic și investițional al regiunii în cadrul unui forum de afaceri, a cărui agendă s-a focusat pe expunerea perspectivelor de dezvoltare a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, promovarea colaborării între mediul public și privat prin implicarea antreprenorilor locali în dezvoltarea economică; promovarea producătorilor și produselor locale; facilitarea creării parteneriatelor de dezvoltare între localități / oameni de afaceri din nordul Republicii Moldova și de peste hotare și promovarea regiunii ca destinație turistică.
Achiziții publice
Anul trecut, ADR Nord a organizat 14 proceduri de achiziții publice pentru proiectele finanțate din FNDR, dintre care 4 au fost anulate, iar 10 au fost finalizate cu încheierea contractelor. Pentru proiectele finanțate de Uniunea Europeană, ADR Nord a organizat, în 2020, 12 proceduri de achiziții publice, dintre care la 8 loturi au fost semnate contracte care sunt în proces de execuție. Din cauza anulării și repetării unor licitații publice, ADR Nord nu a reușit contractarea tuturor lucrărilor și serviciilor planificate pentru anul trecut, finanțate din surse externe. Executarea a 8 contracte, finanțate din FNDR, și a 8 contracte, finanțate din surse externe, semnate în 2020, va continua în anul 2021.
Perspective
Principalele obiective ale ADR Nord pentru anul 2021 sunt: asigurarea accesului la servicii și utilități publice calitative; facilitarea creșterii economice sustenabile și atragerea investițiilor în regiune; îmbunătățirea guvernanței la nivel regional.
ADR Nord va continua să valorifice relațiile pe care le-a cultivat în ultimii ani cu partenerii săi tradiționali din Germania, Cehia, România, Letonia, Polonia și din alte state europene.
„În activitățile inițiate și organizate de ADR Nord este necesară implicarea constantă a autorităților publice locale din regiune. Numai în strânsă colaborare cu autoritățile locale, dar și cu sprijinul partenerilor noștri de dezvoltare putem contribui eficient la dezvoltarea regiunii noastre. O bună colaborare între noi este cu atât mai necesară în contextul provocărilor cauzate de actuala pandemie”, susține directorul ADR Nord, Maria Prisacari.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33