Nume
Parola
Vizualizări: 4482
Apa din Prut a ajuns în orașul Fălești. Au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești
Fălești, 25 Noiembrie 2020 — Apa din râul Prut a ajuns pe teritoriul stației de tratare a apei din orașul Fălești. Lucrările de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești, în lungime de 17,884 km, au fost finalizate. Valoarea lucrărilor executate de SRL „Comalion&Co” în cadrul proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat ADR Nord, se cifrează la 35,15 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Miercuri, 25 noiembrie a.c., a avut loc evenimentul de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului. Autorități locale, reprezentanți ai ADR Nord și responsabili de construcția și montarea sistemului de apeduct s-au întrunit în cadrul unei ședințe în incinta Consiliului raional Fălești, după care s-au deplasat în teren pentru a se documenta în privința executării lucrărilor. Totodată, membrii comisiei au semnat actele de recepție a sistemului magistral de apeduct.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat, în cadrul evenimentului, importanța acestui proiect vital atât pentru orașul Fălești, cât și pentru localitățile din raion. „Lucrările prevăzute în devize au fost executate în volumele și termenii stabiliți în contract. Următorul obiectiv este ca apa potabilă să ajungă în casele locuitorilor orașului Fălești. Acest lucru urmează să fie realizat în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană”, a menționat șefa ADR Nord. Totodată, directorul ADR Nord a menționat că obiectivul de a aduce apa potabilă în casele cetățenilor este un important domeniu de intervenție atât la nivel regional, cât și la nivel național.

Prin realizarea acestui proiect de dezvoltare regională s-a urmărit crearea soluțiilor locale și regionale pe termen mediu și lung pentru asigurarea cu apă potabilă din râul Prut a locuitorilor orașului Fălești, contribuindu-se astfel la dezvoltarea economică, protecția mediului și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În perspectivă, proiectul prevede crearea condițiilor pentru conectarea la apeduct a încă 69 de localități din raionul Fălești și 5 localități din raioanele Ungheni și Glodeni.

Lucrările de construcție-montaj a vechiului sistem de alimentare cu apă din râul Prut a localităților din raionul Fălești au demarat în anul 1984. Până în prezent, în acest sistem au fost investiți peste 100 milioane de lei. Noul apeduct Prut-Fălești, reconstruit în cadrul noului proiect implementat de ADR Nord, are capacitatea să alimenteze cu apă potabilă întreg raionul Fălești.

În multe localități din raionul Fălești, dar și în unele localități din raioanele Ungheni și Glodeni nu există sisteme eficiente de alimentare cu apă potabilă și servicii de canalizare. Majoritatea locuitorilor este nevoită să se alimenteze cu apă din fântânile de mină. Potrivit unor date, 95% din fântânile de mină și arteziene din raionul Fălești nu corespund cerințelor și standardelor cu privire la apa potabilă.



Anterior, ADR Nord în raionul Fălești a implementat încă două proiecte de aprovizionare cu apă. Este vorba de proiectele „Alimentarea orașului Fălești cu apă din râul Prut” și „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală”. Precizăm că în anul 2012, după montarea stației de tratare a apei din orașul Fălești, apa din Prut nu a ajuns în casele făleștenilor din cauza vechiului apeductului magistral Prut-Fălești, care a cedat. Prin intermediul noului proiect („Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”), autoritățile locale din Fălești și-au propus să facă următorii pași în vederea îndeplinirii obiectivul major pe care și l-au propus - cel de a aduce apa din râul Prut în cât mai multe gospodării din localitățile raionului.

www.adrnord.md