Vizualizări: 7898
O delegație din nordul Moldovei a studiat în Estonia cum să organizeze evenimente rurale și să ofere servicii turistice
Pärnu, Estonia, 10 August 2018 — Autorități publice locale, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, antreprenori și meșteri populari din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova au efectuat, în perioada 25-30 iulie a.c., o vizită de studiu în regiunea Pärnu, Estonia. Vizita a avut loc în cadrul unui proiect implementat de ADR Nord în parteneriat cu Universitatea Tartu Pärnu College din Estonia și Universitatea de Stat din Moldova.
Cei 20 de participanți la vizita de studiu în Estonia au vizitat, timp de patru zile, mai multe obiective turistice din regiunea Pärnu, unde au avut posibilitatea să studieze experiența unor organizații neguvernamentale și a câtorva antreprenori locali care activează în domeniul turismului. De asemenea, membrii delegației din Moldova s-au întâlnit cu reprezentanți ai Universității Tartu Pärnu College din Estonia, care au oferit informații relevante despre organizarea și promovarea festivalurilor din Estonia, dar și despre implicarea antreprenorilor locali în organizarea acestora. Totodată, delegația din nordul Moldovei a avut parte de o excursie pe traseul turistic Tolksue bog, ce include mai multe puncte de interes, a participat la Festivalul Mielului din Uulu și la Festivalul de muzică populară Viljandi și a vizitat câteva muzee și case de vacanță.
Într-un raport elaborat de către specialiștii ADR Nord care au participat la vizita de studiu în Estonia sunt trecute în revistă câteva lecții învățate privind organizarea evenimentelor turistice: (1) familiarizarea cu subiecte de interes sporit, în contextul promovării și valorificării specificului național în domeniul creșterii atractivității turistice; (2) acumularea de informații utile pentru o mai bună organizare a evenimentelor regionale; (3) conștientizarea necesității unei bune promovări atât prin intermediul mass-media, cât și pe reţelele de socializare.
„Vizita de studiu în Estonia a fost o importantă oportunitate pentru Regiunea de Dezvoltare Nord în a face schimb de experiență, în a vedea exemple de bune practici în organizarea și desfășurarea diferitor evenimente rurale, astfel ca lecţiile învăţate şi practicile acumulate să le permită participanților planificarea și organizarea corectă a evenimentelor în localitățile din care vin. (...) Regiunea de Dezvoltare Nord poate profita de experiența Estoniei cu privire la modul de organizare a festivalurilor, fapt ce va contribui la dezvoltarea turismului regional", se mai spune în raportul citat.
Bugetul proiectului „Împuternicirea femeilor și tinerilor prin creșterea abilităților și competențelor lor în domeniul designului evenimentelor rurale și serviciilor de ospitalitate", în cadrul căruia a fost organizată vizita de studiu în Estonia, este 45.152 de euro. Banii sunt oferiți de AOD Estonia. Proiectul este implementat în perioada august 2017 - ianuarie 2019.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33