Vizualizări: 2940
La Băhrinești a fost lansat un proiect de asigurare a accesului la apă potabilă pentru 10 sate din raioanele Florești și Soroca
Băhrinești, Florești, 11 August 2017 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), Primăria satului Băhrinești și alte șapte primării partenere din regiune au lansat vineri, 11 august, în incinta Casei de cultură din Băhrinești, proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord.
În urma realizării integrale a proiectului, care va dura 36 de luni, va fi asigurat accesul la apă și sanitație în 10 localități rurale din raioanele Florești și Soroca. Este vorba de satele Băhrinești, Cuhureștii de Sus, Cuhureștii de Jos, Târgul Vertiujeni, Vertiujeni, Zăluceni, Ţipordei, Nicolaevca, Unchiteşti și Făgădău. În cadrul proiectului vor fi construiți 106,5 km de rețele de distribuție a apei, 13,9 km de aducție, 5 rezervoare și turnuri de apă, 4 stații de captare / pompare. Totodată, vor fi constituite 8 comitete locale de cetățeni și vor fi realizate 16 acțiuni de informare în opt primării.
În prezent, lucrări de construcție-montaj a unui apeduct cu lungimea de 28,2 km se desfășoară pe teritoriul satului Băhrinești, unde vor fi create condiții de conectare la apeduct pentru 450 de gospodării. Lucrările de construcție-montaj în perimetrul satului Băhrinești urmează a fi executate în decurs de șapte luni. Ulterior, prestarea serviciului de alimentare cu apă va fi oferită de S.A. „Servicii Comunale Florești”.
În cadrul ceremoniei de lansare a proiectului, din numele ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca, șeful Direcției relaţii cu instituţiile de dezvoltare regională din cadrul MADRM, Eduard Ungureanu, i-a felicitat pe localnici cu ocazia lansării acestui proiect vital. „Dorim ca acest proiect să înceapă cu dreptul, astfel încât oamenii să beneficieze de apă potabilă la robinete în termenii stabiliți”, a menționat funcționarul de la MADRM.
Directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, a comunicat că obiectivul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca” este asigurarea accesului la servicii de apă de calitate pentru aproximativ 10.300 de persoane din cele 10 localităţi rurale din raioanele Florești și Soroca. Totodată, directorul interimar al ADR Nord a precizat că în cadrul proiectului urmează să fie creat și un serviciu performant de aprovizionare cu apă potabilă pentru populația din localitățile beneficiare.
„Astăzi, prin acest proiect mare, noi, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, intrăm într-un parteneriat cu ADR Nord la nivel regional. Dacă până acum Agenția pe care o reprezint era prezentă la nivel de sat, de comună, acum noi intrăm într-un parteneriat cu o arie de acoperire mai mare, cu impact regional. Elveția dorește ca să transmită acea experiență pe care a acumulat-o în Republica Moldova în mai bine de 15 ani, lucrând în peste 40 de sate. Mă refer la experiența în ceea ce privește metodele inginerești, de construcție, de design, în ceea ce privește lucrul cu cetățenii. Dorim ca toată această experiență să fie transmisă autorităților, partenerilor noștri locali, pentru ca mai apoi să fie folosită în activitățile lor cotidiene”, a declarat coordonatorul național de programe în cadrul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Andrei Cantemir.
Evenimentul de lansare a proiectului s-a încheiat cu semnarea unui contract de finanțare. Pe document și-au pus semnăturile opt primari din localitățile vizate de proiect și directorul interimar al ADR Nord. Ulterior, participanții la eveniment s-au deplasat la șantier, aflat pe teritoriul satului Băhrinești, unde au inspectat cum decurge executarea lucrărilor de construcție-montaj a apeductului.
Valoarea totală a proiectului este de 66,08 de milioane de lei, din care 29,90 de milioane de lei solicitați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Totodată, 29,9 de milioane de lei reprezintă o investiție oferită prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), iar aproximativ 6 milioane de lei – contribuția populației beneficiare. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat, în cadrul ședinței din 27 martie 2017, alocarea, din FNDR, a 6 milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului curent.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33