Nume
Parola
Vizualizări: 3783
Avocatul Poporului a avut o întrevedere cu Raportorul Special ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Catalina Devandas Aguilar, aflată într-o vizită în Republica Moldova.
Chișinău, 14 Septembrie 2015 — În cursul întîlnirii a fost discutată situaţia existentă în ţara noastră privind respectarea drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi despre activitatea desfăşurată de Instituţia Ombudsmanului pe segmentul protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Oficialul ONU a solicitat informaţii privind impedimentele stabilite de Instituţia ombudsmanului în realizarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi recomandările Oficiului Avocatului Poporului referitoare la modalităţile de soluţionare a problemelor existente în acest sens.
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a menţionat faptul că protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost şi va rămîne o direcţie prioritară în activitatea Instituţiei Ombudsmanului. O dovadă în acest sens o constituie şi faptul desfăşurării unor runde de consultări cu reprezentanţii societăţii civile pe subiecte sensibile legate de realizarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi accesul la spaţiul public şi informaţional, protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi, realizarea dreptului la vot al acestei categorii de persoane, asigurarea cu încălţăminte ortopedică şi mijloace ajutătoare. Avocatul Poporului a subliniat că discuţiile pe aceste subiecte cu reprezentanţii societăţii civile şi ai autorităţilor publice centrale şi locale au culminat cu o conferinţă internaţională, la care au fost puse în discuţie chestiuni legate de realizarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi în Moldova, la cinci ani de la ratificarea de către ţara noastră a tratatului internaţional. Mihail Cotorobai a accentuat că la finele reuniunii a fost adoptată o rezoluţie, în care sunt formulate mai multe recomandări menite să amelioreze situaţia în domeniul respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Multe din aceste recomandări au fost făcute anterior în rapoartele anuale şi tematice ale Instituţiei Ombudsmanului. Avocatul Poporului s-a referit la propunerile legate de modificarea şi completarea art. 16 (2) din Constituţiei ţării în sensul includerii în lista criteriilor în baza cărora poate avea loc discriminarea şi pe cel de dizabilitate. De asemenea, Instituţia Ombudsmanului a pledat şi pledează pentru aducerea articolului 51 din Legea Supremă în corespundere cu standardele internaţionale (articolul 51 proclamă dreptul persoanelor handicapate).
La solicitarea raportorului ONU, Mihail Cotorobai s-a referit la iniţiativele lansate de instituţia ombudsmanului în scopul perfecţionării legislaţiei la compartimentul drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Avocatul Poporului a menţionat sesizarea ombudsmanului la Curtea Constituţională privind prevederea din Legea nr. 52 cu privire la Avocatul Poporului, prin care persoanele lipsite de capacitate legală de o instanţă de judecată nu aveau dreptul să se adreseze la ombudsman.
Catalina Devandas Aguilar a abordat şi problema creării unui mecanism independent de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum prevede Convenţia ONU, ombudsmanul precizînd că subiectul în cauză a fost discutat la conferinţa internaţională din iulie curent şi că Oficiul Avocatului Poporului se află în dialog cu ONG-urile care activează în domeniu în vederea creării acestui mecanism.
În altă ordine de idei, Raportorul ONU a îndemnat funcţionarii Instituţiei Ombudsmanului, ca la etapa instituirii MNPT într-o formulă nouă, să monitorizeze foarte atent activitatea instituţiilor rezidenţiale în care sunt plasate persoanele cu dizabilităţi. În context, Mihail Cotorobai a dat asigurări că instituţiile vizate s-au aflat şi se vor afla în vizorul ombudsmanului, rămîne doar ca vocea acestuia să fie auzită de autorităţi. Avocatul Poporului a exemplificat prin cazul de la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale de la Orhei, subliniind faptul că Instituţia Ombudsmanului de nenumărate ori a semnalat despre neregulile comise în această instituţie şi a făcut în mod repetat demersuri şi recomandări Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Procuraturii Orhei în vederea schimbării stării atestate de lucruri.
Catalina Devandas Aguilar a apreciat drept foarte util schimbul de informaţii cu ombudsmanul şi funcţionarii Oficiului Avocatului Popopului, menţionîănd că informaţia obţinută va fi folosită la elaborarea raportului de ţară care va fi făcut public în luna martie anul viitor.