Vizualizări: 3671
Masă rotundă la tema respectării dreptului la vot a persoanelor cu nevoi speciale în organizarea Oficiului Avocatului Poporului
Chișinău, 5 Mai 2015 — Participanţii la masa rotundă organizată de Oficiul Avocatului Poporului au lansat un mesaj comun în adresa Parlamentului, autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniu şi celor locale, prin care cer crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea exercitării fără nici un fel de impedimente a dreptului la vot de către persoanele cu nevoi speciale.
„Respectarea drepturilor electorale ale persoanelor cu nevoi speciale. Probleme care necesită a fi soluţionate în contextul alegerilor locale din 14 iunie” a constituit tema mesei rotunde organizate de Oficiul Avocatul Poporului, cu prilejul Zilei internaţionale de luptă împotriva discriminării persoanelor cu dizabilităţi.
La eveniment au participat vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ştefan Urîtu, consilierul pentru drepturile omului din cadrul Oficiului Înaltului Comisar ONU în Moldova, Claude Cahn, reprezentanţi ai Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii, ai Asociaţiei Promo-LEX, ai Asociaţiei „Motivaţie”, Asociaţiei Surzilor din Moldova, Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi, ai Uniunii Organizaţiilor Invalizilor din Moldova, al IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, ai unor autorităţi publice raionale.
Scopul reuniunii a fost de a mobiliza factorii de decizie de resort pentru a elimina barierele existente în realizarea de către persoanele cu dizabilităţi a dreptului constituţional de a alege şi de a participa la administrarea treburilor publice prin reprezentanţii acestora.
Cele mai importante subiecte supuse discuţiilor au fost cele ce au vizat problemele accesului fizic al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii la secţiile de votare; asigurarea condiţiilor necesare pentru realizarea de către persoanele cu dizabilităţi de auz şi de vedere a dreptului de vot;accesul persoanelor cu dizabilităţi de auz la informaţia electorală; realizarea dreptului de vot de către persoanele cu deficienţe mintale.
Avocatul Poporului Mihail Cotorobai a subliniat însemnătatea problemelor abordate în cursul mesei rotunde, menţionînd faptul că întrunirea de astăzi continue runda de consultări organizate de Instituţia ombudsmanului în anul trecut cu reprezentanţii societăţii civile care activează în sfera drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Problemele care se află pe agenda reuniunii din 5 mai au fost evidenţiate anterior, actualitatea acestora sporind în contextul alegerilor locale din 16 iunie curent dar şi al iniţiativelor aflate în atenţia Legislativului care se referă la armonizarea cadrului legislativ naţional la Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Avocatul Poporului şi-a exprimat convingerea că schimbul de opinii pe marginea chestiunilor vizind realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu nevoi speciale va contribui la formularea unei poziţii comune în problema dată, identificarea de soluţii pentru soluţionarea acestora.
Vicepreşedintele CEC, Ştefan Urîtu, a adus la cunoştinţa participanţilor ultimele acţiuni ale Comisiei Electorale Centrale realizate în vederea îmbunătăţirii procesului electoral şi eliminării barierelor existente în exercitarea de către toate persoanele a dreptului electoral. Reprezentantul CEC a menţionat, printre altele, faptul elaborării unui şablon al buletinului de vot pentru persoanele nevăzătoare şi cu deficienţe de vedere, producerea unor spoturi electorale în care sunt explicate procedurile electorale, cu titrarea sau asigurarea traducerii în limbajul semnelor. Ştefan Urîtu a mai anunţat că CEC solicită constant de la autorităţile publice locale amenajarea secţiilor de votare la parterul edificiilor şi amplasarea lor în clădiri cît mai accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă. Potrivit vicepreşedintelui CEC, cu susţinerea financiară a donatorilor externi, în ajunul alegerilor parlamentare din anul trecut au fost instalate 15 rampe de acces la secţiile de votare. Ştefan Urîtu şi-a exprimat regretul personal şi nedumerirea donatorilor în legătură cu faptul că 3 din cele 15 pante de acces deja au fost demontate din motive neclare. În altă ordine de idei, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale a mai accentuat că CEC a dat aviz pozitiv proiectului de lege elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei care se referă la modificarea Codului electoral şi eliminarea interdicţiei de a vota pentru persoanele care sunt recunoscute incapabile printr-o hotărîre definitivă a instanţei de judecată.
La subiectul în cauză s-a referit şi consilierul pentru drepturile omului al Oficiului Înaltului Comisar ONU în Moldova, Claude Cahn. Oficialul ONU s-a arătat îngrijorat de faptul că, deşi ţara noastră a ratificat Convenţia menţionată ONU care prevede drepturi egale ale persoanelor cu dizabilităţi în faţa legii de rînd cu alte categorii de persoane, persoanele cu deficienţe mintale din Moldova nu-şi pot realiza dreptul la vot. Claude Cahn a chemat asistenţa să pledeze pentru adoptarea de către Parlament a proiectului de lege nr. 36 în versiunea propusă de MMPSF.
Igor Mereacre şi Panfil Nicolae, reprezentanţi ai Asociaţiei „Motivaţie” şi respectiv al Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, au anunţat că au propus Comisiei Electorale Centrale un proiect de regulament privind asigurarea accesibilităţii procesului electoral, în care sunt prevăzute cerinţe şi condiţii clare pentru amenajarea secţiilor de votare. Vorbitorii au salutat faptul adoptării de către CEC a unei Declaraţii în acest sens, dar au insistat pe ideea aprobării regulamentului menţionat, care prevede un complex de măsuri menite să asigure accesibilitatea procesului electoral pentru toate categoriile de persoane.
Reprezentantul Consiliului antidiscriminare şi ai unor ONG-uri au atras atenţia asupra necesităţii de a asigura accesibilitatea nu doar la secţiile de votare dar şi la urnele de vot, adaptării rezonabile a edificiilor unde sunt amplasate secţiile de votare. De asemenea, s-a menţionat că persoanele care activează în secţiile de votare trebuie să fie instruite pentru a putea acorda asistenţa necesară persoanelor cu nevoi speciale. O altă cerinţă ar fi asigurarea iluminării suficiente a cabinelor de vot pentru a crea condiţii adecvate persoanelor cu deficienţe de vedere. Nu este de neglijat nici problema rezervării locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi care se deplasează la secţiile de vot cu o unitate de transport.
Reprezentantul Direcţiei raionale Hînceşti Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Tamara Călugaru, a mai menţionat faptul că Legea nr. 60 prevede obligativitatea autorităţilor publice locale de a asigura accesibilitatea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii sau cu mobilitate redusă, însă legea nu este respectată. Mai mult, Tamara Călugaru a atenţionat şi asupra faptului că nu există o subdiviziune care să supravegheze cu stricteţe întrunirea condiţiilor de accesibilitate a clădirilor la darea în exploatare a acestora.
În cursul reuniunii au fost evidenţiate şi alte lacune, făcute mai multe propuneri de eliminare a acestora. Pe marginea discuţiilor purtate, participanţii la masa rotundă au convenit să lanseze un apel comun în care să se adreseze deputaţilor din Parlament să adopte proiectul de lege nr. 36 în redacţia elaborată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33